Vezi VIDEO
Minivacanta de Anul Nou a fost una nefericita pentru numerosi turisti care au suferit accidente pe partiile de schi din Maramures. Jandarmii montani au intervenit in decurs de cinci zile la sapte accidente care s-au petrecut la Cavnic sau la Suior, acolo unde au fost cei mai multi turisti. Pe langa luxatii, fracturi sau entorse, in 29 decembrie, pe partia de la Suior s-a inregistrat o adevarata tragedie, pentru ca un tanar de numai 19 ani si-a pierdut viata dupa ce s-a lovit violent de un copac de pe marginea partiei.
Ziua cu cele mai multe accidente pe partie din acest sezon s-a semnalat ieri, 2 ianuarie, la Icoana, in Cavnic, unde s-au inregistrat patru accidente. In jurul orei 13.00, patrula de jandarmi din cadrul Postului Montan Cavnic a fost solicitata sa vina in ajutorul unei femei care s-a ranit in timp ce cobora pe partia de tubing. Cristina S., de 26 ani, acuza dureri la nivelul umarului stang si in zona pieptului. Persoanei i-a fost acordat primul ajutor si s-a deplasat la spitalul din Cavnic pentru investigatii.
Pe aceeasi partie, in jurul orei 13.30, Ioan B., de 41 ani, din Baia Mare, a cazut de pe tubing lovindu-se la incheietura mainii stangi. Jandarmii montani i-au imobilizat incheietura cu doua atele, dupa care l-au indrumat pe barbat spre spitalul de urgenta. La ora 14.45, tot la Icoana, un barbat a cazut lovindu-se la cotul mainii stangi. Patrula de jandarmi montani s-a deplasat la fata locului pentru acordarea primului ajutor. Barbatului, Christopher B., de 32 ani, din Noua Zeelanda, i-a fost bandajata zona afectata si trimis la spital.
Tot ieri, in jurul orei 16.00, echipajul de jandarmi montani a fost anuntat de catre administratorul de la Icoana ca la jumatatea partiei o femeia a cazut, fiind in stare de inconstienta. Ajunsi la fata locului, jandarmii au constatat ca tanara, Nagy S., in varsta de 26 ani, din Cluj Napoca, isi revenise partial, insa acuza dureri mari la cap, avand totodata stari de somnolenta si voma. Impreuna cu Serviciul Salvamont Maramures, femeia a fost coborata de jandarmi la baza partiei si predata personalului SMURD.
Accidentele au fost usoare insa, dar le-au facut dificile garzile medicilor de la Spitalul Judetean “Constantin Opris” Baia Mare, care au avut mult de lucru in aceasta perioada. “Am avut in perioada de sarbatori si schiori veniti de pe partie. Marea majoritate au fost cazuri minore, pe care le-am rezolvat ambulator, dar au fost si cateva cazuri mai severe, care au necesitat interventie chirurgicala”, a spus Radu Dragos, directorul medical al unitatii spitalicesti.
Pentru un tanar de 19 din Baia Mare, medicii nu au mai putut interveni insa. Sambata, 29 decembrie, pe partia Suior, acesta si-a pierdut viata in timpul unei coborari. El a piedut controlul in timp ce parcurgea pe schiuri portiunea mai abrupta a partiei si s-a lovit de un copac. Tanarul schia cu viteza foarte mare si nu purta casca de protectie in momentul producerii accidentului, dupa cum au precizat martorii tragediei.
In aceeasi zi, alte doua accidente s-au produs pe partie. Unul a avut loc in jurul orei 15.30, cand o patrula de jandarmi, aflandu-se in serviciul de patrulare in zona partiei Suior, a observat un barbat cazut pe partie, acuzand dureri la umarul drept. Jandarmii si membrii Serviciului Salvamont Maramures i-au acordat primul ajutor prin imobilizarea umarului, dupa care l-au coborat la baza. Barbatul, Gergely U., in varsta de 25 ani din Ungaria, s-a deplasat, cu masina proprietate personala, la Spitalul Judetean de Urgenta pentru acordarea ingrijirilor medicale de specialitate.
Tot sambata, in jurul orei 17.00, jandarmii montani de la Cavnic au fost chemati pe partia Icoana, unde o femeie era cazuta si acuza dureri la genunchiul drept. Jandarmii i-au acordat primul ajutor si au coborat-o la baza partiei, de unde Petruska R. de 20 ani, domiciliata in Cavnic, s-a deplasat la spitalul din localitate pentru investigatii de specialitate.
CITESTE SI:
ACTUALIZARE 3 – ACCIDENT MORTAL LA SCHI – Un schior de 19 ani din Baia Mare a murit pe partia de la Suior (GALERIE VIDEO)
CITITORII IN ACTIUNE – Plasa de protectie montata pe partia de la Suior, in zona accidentului mortal de schi (GALERIE FOTO)
Sursa: Andrei Gherghel