Cu o alcoolemie de 1,42 mg/l alcool pur in aerul expirat a fost depistat la volan un baimarean in varsta de 45 de ani, care seara, 30 ianuarie, a pornit la drum cu masina fara sa ajunga cu ea la destinatie. Barbatul, Ioan B., s-a incurcat in manevre pe strada Valea Rosie, unde a lovit un autoturism parcat pe partea dreapta a strazii.
Proprietara autoturismului, alertata de zgomotul bufniturii, a iesit afara, privind neputincioasa la scena accidentului de circulatie produs in fata casei. Atat masina ei, cat si cea in care se afla barbatul au fost puternic avariate. Conducatorul auto a fost testat in vederea stabilirii alcoolemiei, iar inainte sa ajunga la destinatie a fost ghidat spre spital de catre politisti, unde i s-au recoltat probe biologice.
Ca si el a patit un alt sofer, dar la Sighetu Marmatiei. Ioan U., de 58 de ani, rula cu masina pe str. Lucian Blaga. El a patruns pe contrasens, unde a lovit un autoturism condus regulamentar de un sighetean de 31 de ani. Soferii au scapat teferi, dar nu si masinile lor. In urma cercetarilor, politistii au stabilit ca soferul care a provocat accidentul avea o concentratie de 0,99 mg/l alcool pur in aerul expirat.
In ambele cazuri, politistii continua cercetarile sub aspectul comiterii infractiunii de conducere sub influenta alcoolului.
Sursa: I.O.