Lucratorii Serviciului Politiei Rutiere Maramures, dar si cei de la Politia Rurala au constatat si cercetat intr-o singura zi (22 octombrie) trei infractiuni la regimul rutier, dar si trei evenimente rutiere. Un caz mai aparte s-a inregistrat la Seini, unde mai multi soferi au sunat la politie ca pe E 58 circula un autoturism Audi circula haotic de pe o banda pe alta.
Masina a fost oprita, iar la volanul acesteia se afla Vasile M. (39 ani), din Huedin. Barbatul a refuzat testarea cu aparatul etilotest si a refuzat si recoltarea de sange, iar acum politistii il cerceteaza pentru a se lamuri ce l-a provocat sa faca ”opturi” pe sosea.
O alta infractiune s-a inregistrat la Copalnic Manastur, unde a fost depistat in trafic Sebastian N. (19 ani), din sat Dealul Corbului (comuna Vima Mica). Acesta conducea un autoturism Ford Focus, desi avea autorizatia provizorie de circulatie expirata din 1 octombrie.
La Miresu Mare, s-a produs un accident rutier. Daniel L. (19 ani), din Lucacesti, fara sa posede permis de conducere, se deplasa cu un tractor ce tracta un straf. A efectua un viraj la stanga fara sa se asigure si a intrat in coliziune cu un Audi A4 aflat in depasirea tractorului. In toate cazurile s-au intocmit dosare penale pe numele celor vinovati.
Un alt eveniment, s-a produs pe DN 18 in Petrova. Gheorghe M. (32 ani), din judetul Suceava conducea o autoutilitara Mercedes. Nu a pastrat distanta fata de o caruta trasa de doi cai, condusa in aceeasi directie. In urma impactului, caruta s-a rasturnat in sant. Accidentul s-a soldat cu ranirea conducatorului autoutilitarei si a unui pasager din caruta in varsta de 22 ani, avarierea grava a masinii si a carutei, dar si decesul unui cal. Gheorghe M. a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,14 mg/l alcool pur in aerul expirat.
Accident rutier si la Sighet, unde, miercuri seara, Vasile O. (38 ani), din localitate, conducea un moped. El a surprins si accidentat o sigheteanca de 23 ani, care s-a angajat in traversarea drumului prin loc nepermis si fara sa se asigure. Victima a fost transportata si internata la spital. De asemenea, a mai rezultat si ranirea conducatorului mopedului (nu purta casca de protectie) si a unui pasager pe moped, Sorin M. (21 ani), din Sighet (nici el nu purta casca de protectie). Mai mult, Vasile avea si o alcoolemie de 0,99 mg/l alcool pur in aerul expirat.
Sursa: Vasile Dale
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult