Bode este acest Dorel bun la toate: transporturi (şi accidente), interne (şi avioane care trec graniţele nestingherite), justiţie (şi pus genunchiul pe gâtul numirilor procurorilor).
Ai ceva de făcut prin casă? Ai nevoie de un Bode. Nu are studii în domeniu, dar se descurcă. Dacă e nevoie dă şi avize.
Ministrul interimar al Justiţiei Lucian Bode a avizat proiectul de act normativ privind Planul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”. Ministrul Stelian Ion a fost demis de premierul penal și pentru că a refuzat să dea avizul unui document pe care nici n-a apucat să-l citească. Ei, dar Dorel de Sălaj nu numai că nu l-a citit, dar l-a și aprofundat, după care l-a avizat la ordinul premierului ce nu va mai fi în câteva zile.