ACL ii raspunde presedintelui Basescu pe tema reducerii CAS, aratand ca seful statului acuza „pe nedrept” PNL si PDL de comportament electoral, in vreme ce el „isi pastoreste propriul partid in alegeri” si ca „este o dovada de si mai mare mare ipocrizie sa ataci singurul front ramas in calea PSD”.
Alianta Crestin Liberala (ACL) a transmis vineri un comunicat de presa ca urmare a declaratiilor publice de joi ale presedintelui Traian Basescu.
„Scaderea contributiilor de asigurari sociale la angajator este o masura care poate echilibra economia romaneasca. Faptul ca Victor Ponta nu are la aceasta ora solutii de compensare a acestei scaderi in colectare nu absolva guvernul de responsabilitatea de a gasi surse de finantare pentru a sprijini o masura economica benefica pentru economia romaneasca”, mentioneaza sursa citata.
Liberalii si democrat-liberalii afirma ca „este datoria guvernarii sa gaseasca solutii pentru o mai buna gestiune a colectarii veniturilor la bugetul de stat, dupa cum este datoria puterii aflata la guvernare de a reduce, prin organismele de reglementare si control, exaziunea fiscala. Reamintim faptul ca, in guvernarea Ponta, evaziunea a atins cote record in ultimii 10 ani”.
„Domnul presedinte Basescu ne acuza pe nedrept ca avem un comportament electoral, in vreme ce isi pastoreste propriul partid in alegeri si exprima public optiuni de vot. Domnul presedinte Basescu ataca opozitia pentru ca propune o masura care are drept principiu calauzitor relaxarea fiscala, scaderea poverii fiscale a mediului privat din Romania. Atat PNL, cat si PDL, astazi membri ai aceleiasi aliante, au avut in propriile programe de guvernare masura scaderii CAS. Presedintele acuza, deci, consecventa in a propune Romaniei masuri echivalente cotei unice care au produs efecte benefice in economia romaneasca”, se mai arata in comunicatul ACL.
Potrivit ACL, masura scaderii CAS este una „benefica si trebuie implementata, dupa cum si eliminarea taxelor suplimentare poate relansa economia – taxa pe stalp, acciza la combustibili, etc„.
„Atat PNL, cat si PDL au militat activ pentru eliminarea lor, in timp ce presedintele Basescu sustinea, cu numai cateva luni in urma, ca taxa pe stalp este buna. Principiile economice fundamentale ale dreptei au fost intotdeauna relaxarea fiscala si stimularea economica pentru o mai buna colectare. CAS realizeaza exact aceasta relaxare. Chiar si domnul presedinte admite ca suprataxarea a franat economia Romaniei. Fiind, insa, implicat intr-o competitie electorala la care participa prin candidatii partidului sau, PMP, presedintele probabil ca a uitat. Este o dovada de si mai mare mare ipocrizie sa ataci singurul front ramas in calea PSD si sa-l acuzi de populism electoral”, se mai arata in comunicatul ACL.
Presedintele Traian Basescu a declarat, joi, ca „reducerea CAS nu face altceva decat sa accelereze intrarea in criza prin accentuarea masiva a deficitului la fondul pe pensii” si ca, in mod egal, PSD, PNL si PDL „ii mint pe romani pentru a le lua voturile”.
Seful statului a facut aceste declaratii in conferinta de presa sustinuta la Palatul Cotroceni, in care a aratat ca, „in conformitate cu standardele UE, Romania a intrat in recesiune”.
„Pe acest fond, astazi s-a lansat corul mincinosilor, corul incompetentilor, cand prim-ministrul si, incepand de astazi, cu toata forta, si noii lui aliati in dezechilibrarea economica a tarii, Alianta Crestin Liberala, formata din PNL si PDL, cer convocarea Parlamentului pentru reducerea CAS„, a spus el.
Presedintele Basescu a aratat ca el isi doreste reducerea CAS daca este posibil si a mentionat ca, insa, rectificarea bugetara arata ca nu exista resurse pentru reducerea CAS nici macar pentru anul 2014.
„Oameni buni, eu nu mai candidez si imi doresc reducerea CAS daca este posibila. Rectificarea ne arata ca nu sunt resurse de reducere a CAS nici macar pentru 2014. Rectificarea facuta de Guvernul Ponta a fost negativa, chiar daca el, invatat de consilieri si de oameni de PR, a spus poporul ca e pozitiva. Ea e negativa”, a spus Basescu.
Seful statului a adaugat ca guvernantii „au ascuns cifrele si au facut niste desene” si i-a acuzat ca rectificarea prezentata de acestia reprezinta „un desen fantezist” si nu o realitate economica.
„In aceste conditii, ideea promovata – eu le-as spune la toti, la un loc, USL, pentru ca asta sunt – Ponta cu liberalii si PDL sunt USL, pentru ca liberalii fiind majoritari, au si candidatul la prezidentiale, practic, fac politica pe care au facut-o alaturi de PSD, demagogie si minciuna – vor sa obtina avantaje in campania electorala pe tema CAS, in conditiile in care Romania nu poate sa faca acest lucru, nu avem resurse. Vor sa-i amageasca pe cei din economie, pentru ca reducerea CAS nu o fac pe seama partii din salariu, pe care il incaseaza lucratorul, ci lasa bani la companii”, a sustinut Basescu.
In opinia sa, „reducerea CAS nu face altceva decat sa accelereze intrarea in criza prin accentuarea masiva a deficitului la fondul pe pensii„.
„Am vazut aceasta realitate, acest film l-am trait pe pielea mea si ii avertizez pe romani sa nu se lase pacaliti, pentru ca daca se lasa pacaliti, la anul ei vor plati costul naivitatii. Iesirea din criza se va face pe spinarea romanilor, daca apucam sa intram in criza. Nu am sa uit niciodata 2010, cu masurile care au fost impuse pentru a ne reechilibra, dupa niste actiuni, masuri propagandistice care vizau castigarea alegerilor de catre Tariceanu si gruparea lui, careia nu i-a fost mila de populatie, a amagit-o cu niste venituri suplimentare, dupa care a venit factura crizei. In momentul de fata consider ca, in mod egal, liderii marilor formatiuni politice de la putere si de la opozitie sunt la fel de iresponsabili si mincinosi, fie ca vorbim de Ponta, fie ca vorbim de Iohannis, fie ca vorbim de Blaga. Clameaza reducerea CAS si vor baga tara in criza”, a continuat Traian Basescu.
Seful statului a mai spus ca este putin probabil sa se poata tergiversa Legea de reducere a CAS daca se va da un nou vot in Parlament, intrucat nu a solicitat reexaminarea pe motive de constitutionaliatate.
„Daca mizeaza ca, dand un vot in Parlament, pentru a doua oara, o sa tergiverseze legea, vreau sa va spun ca este foarte putin probabil sa o pot face, pentru ca eu n-am intors-o pe motive constitutionale. Nu exista in continutul ei formulari care sa vizeze atacuri la Constitutie, ci intoarcerea legii in Parlament am facut-o pe oportunitate si pe realitatea resurselor financiare pe care le are bugetul”, a mentionat seful statului.
„O spun inca o data – in mod egal, PSD, PNL si PDL ii mint pe romani pentru a le lua voturile, ii mint pe cei din economie pentru a obtine bani de campanie, ca ei se bat sa le reduca CAS. Vor baga tara in criza. Suntem doar in recesiune acum. Introducerea reducerii CAS va crea un gol de resurse mult prea mare in raport si cu celelalte obligatii pe care ni le-am asumat, iar eu o spun public: daca se introduce reducerea CAS, Romania pierde acordul cu Fondul si cu UE, cu implicatiile care decurg de aici, din punct de vedere al credibilitatii si din punct de vedere al top-up-ului de la UE pentru proiectele cu bani europeni, se vor pierde 10% din contributiile UE la proiectele din Romania. Mi-ar fi usor, pentru ca eu imi predau mandatul inainte sa vina efectele unei astfel de masuri, de reducere a CAS, dar vreau sa stie ca eu am spus populatiei si celor din economie ca sunt mintiti acum”, a mai spus Basescu.
Parlamentarii ACL impreuna cu parlamentari de la alte formatiuni politice au depus semnaturile necesare pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Senatului si a Camerei Deputatilor, pe data de 18 august, respectiv pe 19 august pentru a se dezbate legea privind reducerea CAS.
Vicepresedintele PNL Ludovic Orban a declarat, joi, intr-o conferinta de presa, ca ACL a strans cate o treime din numarul necesar de semnaturi pentru convocarea unei sesiuni extraordinare parlamentare, aratand ca alaturi de parlamentarii ACL au semnat in acest sens si parlamentari apartinand PPDD, PMP, minoritatilor nationale si independentilor.
„Anuntam faptul ca parlamentarii ACL impreuna cu parlamentari din alte formatiuni politice si cu parlamentari independenti am depus ieri semnaturile necesare pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Senatului si a Camerei Deputatilor. Sesiunea extraordinara a Senatului se va desfasura luni 18 august, sesiunea extraordinara a Camerei se va desfasura marti 19 august. La Senat am depus 58 de semnaturi, fata de 56 de semnaturi necesare, adica minim o treime din numarul senatorilor. Subiectul convocarii sesiunii extraordinare este dezbaterea legii reducerii cu cinci procente a CAS in urma cererii de reexaminare formulata de presedinte. La Camera Deputatilor o treime dintre deputati au semnat 136 de deputati fata de 135 cat este necesar”, a precizat Ludovic Orban.
Senatul, convocat in sesiune extraordinara, se va intruni in plen, in 18 august , de ora 16,00, la sediul din Palatul Parlamentului.
Potrivit comunicatului presedintele Senatului „convoaca Biroul Permanent in data de 18 august 2014, ora 14.00″.
Conform prevederilor constitutionale, Camera Deputatilor si Senatul se intrunesc in sesiuni extraordinare, la cererea presedintelui Romaniei, a biroului permanent al fiecarei Camere ori a cel putin o treime din numarul deputatilor sau al senatorilor, iar convocarea Camerelor se face de presedintii acestora.
Sursa: Mediafax