Acordul de imprumut de 200 milioane euro, pentru proiectul care vizeaza reducerea abandonul scolar si cresterea numarul inscrierilor la facultate, de care vor beneficia peste 1,6 milioane de elevi si studenti, a fost semnat de vicepresedintele Bancii Mondiale (BM) pentru Europa si Asia si ministrul Finantelor Publice.
Proiectul privind Invatamantul Secundar din Romania – ROSE, cel mai mare proiect privind invatamantul sprijinit de Banca Mondiala in Europa si Asia Centrala, are drept obiectiv sporirea sanselor studentilor de a finaliza cu succes ciclul invatamantului tertiar si va fi implementat de Ministerul Educatiei si Cercetarii Stiintifice in urmatorii sapte ani. Imprumutul a fost aprobat de catre Consiliul Director al Bancii Mondiale la data de 16 martie 2015.
Beneficiarii proiectului vor fi 1.620.000 de elevi si studenti romani din 1.100 de licee si 300 de universitati de stat, se arata intr-un comunicat de presa al Bancii Mondiale.
„Este o onoare pentru mine sa ma aflu astazi aici si sa semnez acest acord in numele Bancii Mondiale”, a declarat vicepresedinte Bancii Mondiale pentru Europa si Asia Centrala, Laura Tuck, dupa semnarea acordului de imprumut, vineri, la Washington.
„Evenimentul de astazi reprezinta o dovada a performantei Romaniei si a dialogului excelent dintre Guvern si Banca Mondiala, si recunoaste importanta educatiei de calitate pentru toti romanii. Tara se confrunta cu o imbatranire a populatiei si cu o scadere a fortei de munca. Forta de munca bine calificata si mai productiva este un element critic pentru a sustine cresterea economica in viitor”, a mai spus Laura Tuck.
Desi gradul de inscriere in sistemul de invatamant secundar din Romania este ridicat, tranzitia la sistemul tertiar este afectata de gradul mare de abandon si de performantele slabe la examenul de bacalaureat. Proiectul ROSE este destinat sa ajute Guvernul Romaniei, administratia institutiilor de invatamant, profesorii si studentii sa gestioneze aceste probleme. Obiectivul ROSE este de a majora gradul de promovare a invatamantului tertiar, orientandu-se catre scolile si grupurile de studenti care au cel mai ridicat risc de esec, se mai arata in comunicatul citat.
„In Romania, saracia si excluziunea sociala sunt inca la un nivel ridicat, iar Guvernul pune un accent deosebit pe educatie, sanatate, servicii sociale si ocuparea fortei de munca. Acest proiect privind invatamantul, implementat impreuna cu Banca Mondiala, ne ofera o parte din solutie, astfel incat toti cetatenii romani si mai ales cei mai dezavantajati sa-ti imbunatateasca nivelul de educatie si pregatire si sa contribuie la o economie cat mai competitiva”, a declarat ministrul Finantelor Publice, Eugen Teodorovici.
In urma semnarii acordului de imprumut, se preconizeaza ca proiectul sa intre in vigoare in urmatoarele luni, astfel incat fondurile imprumutate sa fie disponibile in anul scolar 2015-2016.
„Cu ocazia semnarii acestui acord de imprumut, ma bucur sa vad ca un proiect atat de important este pe cale de a fi implementat. ROSE este cea mai mare operatiune in domeniul educatiei sprijinita de catre Banca Mondiala in Romania. Ea va ajuta Guvernul Romaniei sa puna capat saraciei extreme si sa diminueze inegalitatea, ajutand elevii de liceu din categorii dezavantajate sa treaca de provocarile legate de saracie si sa treaca cu succes in ciclul de invatamant universitar”, a completat Claudia Costin, director senior, Education Global Practice la Banca Mondiala.
Guvernul a aprobat, in 15 aprilie, proiectul de Hotarare privind aprobarea Programului National „Sprijin la bacalaureat, acces la facultate”, care ar urma sa se defasoare pe o perioada de sapte ani, incepand din septembrie 2015.
Beneficiarii programului vor fi elevii din liceele cu rezultate scazute la examenele de bacalaureat si studentii din primii ani de facultate din institutiile publice de invatamant superior.
Sprijinul consta in acordarea de granturi liceelor si institutiilor de invatamant superior de stat, in baza unor criterii de eligibilitate care urmeaza sa fie stabilite prin ordin al ministrului Educatiei, in termen de 60 de zile de la intrarea in vigoare a Hotararii de Guvern, la fel ca si cuantumul sprijinului si metodologia de implementare.
Prin acest program se urmareste reducerea ratei de abandon scolar in anii terminali ai invatamantului liceal la 3,5%, cresterea ratei de participare si de promovabilitate la examenul de bacalaureat la 59% in liceele cu performante slabe, cresterea ratei de inscriere in invatamantul superior si reducerea abandonul scolar in primul an de facultate.
In vederea realizarii obiectivelor acestui program, a fost aprobat de catre Guvern si presedintele Romaniei un Memorandum privind contractarea de la Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare, parte a Bancii Mondiale, a unui imprumut. In 16 martie, BIRD a aprobat imprumutul.
Guvernul arata, in ianuarie, cand a avizat contractarea de la BIRD a unui imprumut in valoare de 200 de milioane de euro pentru sustinerea implementarii proiectului privind invatamantul secundar, ca de acest sprijin vor beneficia 1.160 de licee din mediul rural si urban, respectiv toate liceele care nu au inregistrat rezultate bune la examenul de bacalaureat.
Parasirea timpurie a scolii este definita ca procentul tinerilor cu varste cuprinse intre 18 si 24 de ani care au finalizat cel putin nivelul secundar inferior – echivalentul clasei a opta – si care nu mai urmeaza nicio alta forma de scolarizare sau formare profesionala.
In conditiile in care tinta UE este de 10%, Romania si-a propus sa atinga pana in 2020 o valoare a parasirii timpurii a scolii de 11,3%, plecand de la 17,3% in 2013, se arata in nota de fundamentare a proiectului.
Rata inscrierilor in invatamantul secundar superior este ridicata, insa tranzitia catre invatamantul superior este mult scazuta, din cauza abandonului scolar in crestere si a rezultatelor slabe la examenul de bacalaureat.
Din datele Institutului National de Statistica (INS) reiese ca rata bruta a inscrierilor in invatamantul superior a crescut de la 75% la 94,9% din 2005 pana in 2012. In anul scolar 2012-2013 erau inscrisi 776.616 elevi in 1.605 de licee din Romania. Cu toate acestea, media abandonului scolar la nivelul liceelor a crescut de la 2,2% la 3,8% din 2009 pana in 2011, in procent mai mare in liceele tehnologice (5,3% in 2011), precum si in liceele din mediul rural, respectiv aproximativ 7% in clasa a XI-a in 2012.
In aceeasi perioada, rata de absolvire cu diploma de bacalaureat a elevilor in varsta de 18 ani s-a diminuat de la 63,4% la 39,2%, in mare parte din cauza modificarii procedurilor de derulare a examenului. In medie, rata de absolvire la bacalaureat a scazut de la 78% la 58% din 2009 pana in 2013, rezultate mai scazute fiind inregistrate la liceele tehnologice (aproape 20% in unele cazuri).
Astfel, datele arata ca, in anul scolar 2013-2014, 100.000 de elevi fie nu au promovat examenul de bacalaureat, fie nu au participat la acest examen.
In invatamantul superior, provocarile cu care se confrunta studentii, in primii ani, sunt considerate similare cu cele care conduc la o rata scazuta a tranzitiei de la invatamantul liceal la invatamantul superior. Astfel, 20.000 de studenti au abandonat studiile universitare, in anul academic 2013-2014, in primii doi ani de studiu, se mai arata in nota de fundamentare a proiectului.
Sursa: Mediafax