Marţi va fi semnat, la Bucureşti, acordul în domeniul securităţii sociale între România şi Portugalia şi protocolul de cooperare între ministerele muncii din cele două state. Evenimentul va avea loc în prezenţa miniştrilor muncii Gheorghe Barbu şi Jose Vieira da Silva.
Beneficiarii acordului între cele două state sunt persoanele, români sau portughezi, care si-au desfăşurat sau îşi desfăşoară activitatea legal pe teritoriul unuia dintre cele două state. Protocolul de colaborarea între ministerele omoloage din cele două ţări stabileşte ca prioritate cooperarea în domeniul Fondului Social European, care le va conferi drepturi în plus cetăţenilor.
Sursa: Ioana Oşan