Proiectul care prevede ca petrecerile private care presupun depasirea limitelor de zgomot admise dupa ora 22.00 se pot face numai cu acordul scris al vecinilor a fost adoptat tacit de Senat. Acesta este unul din cele nu mai putin de 59 de proiecte a caror adoptare tacita a fost constatata azi, 29 noiembrie, de Senat. Potrivit proiectului, in localurile publice situate in imobile cu destinatie de locuinta sau in imediata vecinatate a acestora, precum si pe terasele in aer liber, programul muzical poate fi difuzat intre orele 9.00 si 22.00. Aceste programe muzicale pot, insa, depasi ora 22.00 doar daca au fost efectuate lucrari de fonoizolatie, care reduc zgomotul si daca vecinii isi dau acordul scris in acest sens.
Initiatorii propun, de asemenea, ca in statiunile turistice autoritatile locale sa poata stabili si alte orare de functionare a localurilor publice si de difuzare a programelor muzicale, in functie de interesul local, dupa consultarea cetatenilor, a operatorilor economici din turism si a autoritatilor competente pentru protectia mediului.
In initiativa legislativa se mai stipuleaza ca sunt contraventii producerea de zgomot in exces daca „fapta este de natura sa produca o stare de disconfort sau indignarea cetatenilor„, tulburarea linistii locuitorilor prin „strigate, larma sau folosirea excesiva a oricarui aparat, obiect, instrument ori instalatie muzicala la intensitate mare, in intervalul 22.00-8.00” si organizarea de petreceri private in corturi, spatii neacoperite situate in perimetrul apropiat al imobilelor cu caracter de locuinta.
Tot contraventie este considerata, potrivit proiectului, tulburarea „in orice mod” a activitatilor desfasurate in cadrul unitatilor scolare, caminelor si a locurilor de cazare pentru elevi si studenti, unitatilor spitalicesti, centrelor de ocrotire sociala ori a unei ceremonii religioase.
Textul propus aprobarii Senatului mai stabileste ca sunt considerate infractiuni si se pedepsesc cu inchisoarea de la sase luni la cinci ani portul sau folosirea de arme albe in locuri publice, institutii, la manifestari publice, in ambasade, unitati de invatamant, in locuri pentru distractie sau agrement, precum si detinerea, fara drept, de arme albe in vehicule.
Initiativa mai prevede ca intra in categoria infractiunilor savarsirea de acte de violenta stradala, de tulburare a linistii publice prin scandaluri in locuri si localuri publice, la care au participat mai mult de trei persoane, la care au fost folosite arme albe, arme cu aer comprimat, cu gaze, cu gloante de cauciuc, cu alice, de foc, ori alte obiecte.
Senatul este prima Camera sesizata, forul decizional fiind Camera Deputatilor.
Sursa: Mediafax