Inca de la primele ore ale diminetii, membrii Sindicatului din Administratie si-au luat unditele, momelile si au pornit spre lacul Nistru, unde se desfasoara astazi prima editie a cupei “Sindicalistul” la pescuit.
In ciuda ploii si a temperaturii destul de scazute, functionarii publici nu au abandonat competitia si sunt dispusi sa dea o adevarata lupta pentru cele mai multe si mai mari capturi, motivati si de premiile puse la bataie.
In concurs au fost inscrisi 23 de maramureseni dornici sa prinda peste, intre care si o femeie, dupa cum a mentionat pentru eMaramures, presedintele sindicatului, Liviu Pop. In zona si-au facut aparitia si numerosi politicieni, respectiv reprezentanti ai Primariei Baia Mare.
Cel care va prinde cei mai multi pesti va fi premiat cu 150 de lei. Locul doi va fi recompensat cu 100 de lei iar al treilea pescar de pe podium va primi de la sindicat 50 de lei.
Premierea va avea loc in jurul orei 14.30, iar pe langa caracterul competitional, scopul acestei iesiri in aer liber este, potrivit organizatorilor, si acela de socializare si de a lega o legatura mult mai stransa intre sindicalisti, mai ales ca printre participanti se numara angajati si din judet, nu doar din Baia Mare.
ACTUALIZARE: Chiar daca numarul celor care au acceptat sa intre in competitie a fost unul restrans, la eveniment au participat jumatate dintre cei 300 de sindicalisti invitati, care au dovedit astfel ca nici ploaia si nici temperature scazuta nu ui poate impiedica sa petreaca alaturi de colegi o zi in aer liber.
Dupa mai bine de opt ore de stat cu undita in mana, pescarii s-au prezentat in fata juriului pentru a cantari capturile si pentru a stabilii castigatorii. In spirit de gluma, unul dintre pescarii participanti a incercat sa induca in eroare juriul prezentandu-le un peste de peste un kilogram, pe care nu l-a pescuit din lacul Nistru, ci l-a cumparat de la magazin.
Astfel, cea mai mare captura desemnata a cantarit 380 de grame si a apartinut sindicalistului Niculaie Vale, de la Primaria Tautii Magherausi, cel care a obtinut si locul I, cu cea mai mare cantitate de pesti pescuita, 700 de grame.
Pe locul II s-a clasat Liviu Ceteras, de la Primaria Tautii Magherausi, cu o captura totala de 440 de grame, urmat de Sergiu Kotorbacsi de la Primaria Borsa, care a prins in total 380 de grame de peste. Toti pescarii inscrisi in competitie au primit diplome de participare, iar dupa premiere le-au dat drumul inapoi in apa pestilor.
Prezent si el la eveniment pentru inmanarea diplomelor, primarul Catalin Chereches le-a promis sindicalistilor ca le va organiza peste doua saptamani o alta competitie de pescuit, deoarece astazi vremea si pestii nu au tinut cu sindicalistii.
Sursa: Anca Popescu