În conformitate cu Programul unitar de acțiune de combatere a vectorilor prin dezinsecție și deratizare, conform HCL 31/2019, în perioada 20 – 30 mai 2019 se va relua operaţiunea de dezinsecţie terestră, pentru combaterea țânţarilor. Campania se va desfăşura pe raza municipiului Baia Mare, aferentă cartierelor oraşului, totodată în vederea administrării corespunzătoare a tratamentelor se va ţine cont de evoluţia condiţiilor meteo.
Menţionăm faptul că substanţa utilizată pentru campania de dezinsecţie terestră este Aqua K-othrine EW20 (combate tânţarii) administrat sub formă lichidă, în fază de soluţie, având ca substanță activă Deltamethrin 2%. Întreaga operaţiune de administrare a soluţiilor, se va face prin intermediul unor echipamente specializate de stropire, tun cu pulverizare ULV şi respectiv atomizor, pentru zonele concentrate.
Produsul comercial, utilizat în campania de dezinsecţie terestră, este avizat de către Ministerul Sănătăţii din Comisia Naţională pentru produse biocide, iar acest produs vine însoţit de Fişa de Siguranţă şi Declaraţia de Conformitate a firmei care comercializează produsul.
Informații suplimentare se pot obține la sediul Serviciul Public Ambient Urban, Baia Mare, str. Serelor, nr. 2, tel. 0262-225773, 0725-133155.
Și contra căpușelor?