Salvamontiștii Serviciului Public Județean Salvamont Maramureș și ai Serviciului Public Județean Salvamont Satu Mare au efectuat o amplă intervenție de căutare la finalul săptămânii trecute. Apelul de urgență venit sâmbătă, 6 iunie, în jurul orei 23:30, anunța că o persoană de sex feminin, în vârstă de 78 de ani, cu istoric în ceea ce privește problemele medicale, a dispărut în după-amiaza zilei, într-o zonă cu acces dificil, în apropierea satului Crucișor din județul Satu Mare.
În acțiunea de căutare au fost implicate peste 40 de persoane, alături de salvatorii montani din cele două județe aflându-se și reprezentați ai primăriei locale, ai poliției și jandarmeriei, un echipaj SMURD, dar și voluntari din localitate. După ore de căutare, în dimineața zilei de duminică, un apel la 112 a anunțat că persoana dispărută a fost găsită de aparținători, aceasta aflându-se la o rudă din localitate, încă din seara zilei de sâmbătă. Deși aparținătorii fuseseră întrebați în repetate rânduri dacă există posibilitatea ca persoana dispărută să se afle în siguranță, la o altă rudă sau cunoștință, răspunsul acestora a fost de fiecare dată negativ.
Managerul Serviciului Public Județean Salvamont Maramureș, Dan Benga, a arătat că salvatorii montani maramureșeni au răspuns prompt la solicitarea colegilor din județul vecin, deoarece atunci când este în joc viața unei persoane, nimic nu este mai important decât încheierea cu succes a misiunii. Acesta a mai precizat că înainte de a porni pe munte, în zone cu acces dificil, orice persoană ar trebui să țină cont de câteva recomandări. „Recomandarea noastră pentru iubitorii de munte este să evite să pornească singuri la drum. Este important să aibă pe cineva alături care, în caz de nevoie, poate să acorde primul ajutor sau să ajungă într-o zonă de unde să poată transmite apelul de urgență către Salvamont. Totodată, recomandăm evitarea zonelor periculoase, utilizarea echipamentului corespunzător, documentarea prealabilă în legătură cu traseul care urmează să fie parcurs, precum și respectarea marcajelor, în vederea diminuării riscului de accidentare”, a declarat Dan Benga, manager al Serviciului Public Județean Salvamont Maramureș.