Joi, efectivele Poliției Municipiului Sighetu Marmației au acționat proactiv pe raza de competență având ca scop prevenirea și combaterea infracționalității stradale și a altor faptelor antisociale, precum și pentru creșterea gradului de disciplină rutieră. Activitățile s-au derulat în cooperare cu Serviciul Rutier Maramureș, Inspectoratul de Jandarmi Maramureș și polițiști ai I.T.P.F. Sighetu Marmației – S.P.F Maramureș.
Polițiștii au legitimat peste 180 de persoane și au oprit 120 de autoturisme în vederea verificării legalităților privind circulația pe drumurile publice.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate 54 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 14.000 de lei, cele mai multe pentru constatarea unor abateri la circulația pe drumurile publice. De asemenea, polițiștii sigheteni au constatat patru încălcări ale prevederilor Legii nr. 217 din 2015 privind Codul Fiscal.
Au fost reținute două permise de conducere, trei certificate de înmatriculare și au fost confiscate în vederea continuării cercetărilor 102 pachete de țigarete, susceptibile că provin din contrabandă.
Polițiștii acționează permanent pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniștea comunității, fiind pregătiți să intervină atunci când situația o impune.
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult