Miercuri, poliţiştii Postului de Poliţie Comunal Budeşti împreună cu reprezentanţi din cadrul Ocolului Silvic Mara şi reprezentanţi din cadrul Primăriei Budeşti au desfăşurat o acţiune privind respectarea regimului silvic.
Aceştia s-au deplasat în fondul forestier al comuna Budeşti, iar cu această ocazie in locurile numite MERTIU, OANŢA şi VF OANŢA au fost identificaţi mai mulţi buşteni esenţă răşinoase şi foioase. La verificarea acestora, nu au fost identificate cioplaje cu vopsea şi numere curente de inventariere.
Materialul lemnos, cu un volum total de 23,73 mc, a fost ridicat şi predat în custodie.
Având în vedere cele constatate, se efectuează verificări pentru identificarea persoanelor care au transportat lemnul în acele locuri, stabilirea locului de recoltare şi legalitatea acestor operaţiuni, iar după caz, luarea măsurilor legale.