Ieri, 02 aprilie, poliţiştii maramureşeni au fost prezenţi pe drumurile publice de pe raza judeţului, pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun prin încălcarea regulilor de circulaţie, în special a regimului legal de viteză, în cadrul acţiunii T.I.S.P.O.L – SPEED.
Pe drumurile publice din zona de competenţă a Poliţiilor orăşeneşti Seini, Târgu Lăpuş, Dragomireşti şi Secţiilor Rurale 2 Bogdan Vodă şi 6 Sarasău, au fost verificate ieri 125 de autovehicule aflate în trafic şi au fost aplicate 57 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 13.000 lei.
Acțiunea, coordonată de Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, se desfășoară în toată țara în perioada 1 – 7 aprilie a.c., fiind înscrisă în Calendarul de activităţi al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (T.I.S.P.O.L.) pentru anul 2019.
Controalele Poliţiilor Rutiere din Europa vizează respectarea regimului legal de viteză și reducerea numărului și gravității consecințelor accidentelor rutiere înregistrate pe fondul vitezei neadaptate condițiilor de drum și a celei excesive, polițiștii rutieri fiind în teren pentru aplicarea măsurilor legale în caz de nerespectare a legislației în domeniu. Polițiștii vor folosi toate aparatele radar disponibile.