Pe fondul numărului de cazuri de Covid 19 înregistrate, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul coronavirus, Inspectoratul de Poliție al Judeţului Maramureş sub autoritatea Instituției Prefectului Maramureş, al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Maramureş, al Poliției Locale, al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Maramureş, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Maramureş, ai Direcției de Sănătate Publică și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, intensifică activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Astfel, în ultimele 24 de ore, au fost desfăşurate în sistem integrat acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.
La activitățile desfășurate ieri, 03 ianuarie a.c., au participat 106 polițiști din cadrul I.P.J. Maramureş, jandarmi, poliţişti de frontieră, poliţişti locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, ANPC, DSVSA Maramureş, OPC Maramureş şi ai ITM Maramureş.
În cadrul celor șapte acțiuni punctuale desfăşurate, au fost verificate 40 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, au fost legitimate 1040 persoane şi au fost verificate 72 de mijloace de transport, din care nouă mijloace de transport public în comun.
În total, pentru neregulile constatate au fost aplicate 62 sancțiuni contravenționale astfel:
- 17 sancțiuni au fost aplicate persoanelor fizice pentru participarea la activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții;
- 41 de sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală;
- patru sancţiuni au fost aplicate persoanelor fizice care nu au respectat măsurile privind deplasarea/libera circulaţie.
Valoarea totală a amenzilor aplicate de poliţişti, a fost de 16.750 de lei.