Finalul lunii iulie a venit cu amenzi pentru şoferii care au încălcat regulile de circulaţie în timp ce conduceau pe raza municipiului Sighetu Marmaţiei sau pe D.N. 19, Săpânța – Câmpulung la Tisa. Acţiunile organizate ieri de poliţişti pe aceste tronsoane de drum au vizat prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 9000 de lei. Cei mai mulţi şoferi au fost amendaţi pentru depăşirea limitei legale de viteză şi neutilizarea centurii de siguranţă.
Poliţiştii le recomandă cetățenilor să respecte normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau vehicule, de asemenea folosirea centurii de siguranță obligatorie, să circule cu o viteză adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, să evite depăşirile riscante, iar pentru un plus de siguranţă, să păstreze distanţa în mers între vehicule.