Propunerile Greciei trimise joi seara creditorilor sai (UE, BCE si FMI) includ o crestere a TVA, precum si reforme in sistemul de pensii si in domeniul functiei publice, masuri ce vizeaza cresterea veniturilor la buget in schimbul obtinerii unui ajutor financiar pe trei ani.
Potrivit textului cuprinzand aceste propuneri, text publicat de guvernul de la Atena si citat de AFP, Grecia doreste o solutie “pentru reglementarea” enormei sale datorii publice, de 180% din PIB, precum si un “pachet de 35 miliarde de euro” consacrat cresterii economice.
In textul de 13 pagini intitulat “Actiuni prioritare si angajamente”, Grecia isi asuma obligatia de a adopta aproape toate masurile propuse de creditori la 26 iunie si pe care Atena le-a respins atunci anuntand organizarea unui referendum.
Astfel, prin noile propuneri Atena accepta o crestere a TVA la 23 %, fata de 13% in prezent. Pentru produsele de baza, energie electrica si hoteluri, TVA ramane la 13%, iar pentru medicamente si carti la 6%.
Cresterea TVA a constituit un punct major de divergenta intre Atena si creditorii sai in lungile si dificilele negocieri din ultimele luni.
Guvernul grec propune totodata suprimarea avantajelor fiscale pentru insulele grecesti (adica reducerea de 30% a TVA aplicata de mai multi ani), incepand cu insulele cele mai bogate si cu cele turistice, asa cum doreau creditorii. Acest proces va incepe in octombrie si se va face treptat, urmand sa se incheie pana la sfarsitul anului 2016.
In ceea ce priveste varsta de pensionare, ea a fost fixata la 67 de ani sau 62 de ani, cu 40 de ani de activitate, si va fi introdusa treptat pana in anul 2022.
In acelasi timp, va fi redus plafonul cheltuielilor militare cu 100 milioane de euro in 2015 si cu 200 milioane in 2016, fata de reducerea de 400 milioane propusa de creditori.
Guvernul grec accepta de asemenea limitarea cresterii taxei asupra societatilor, de la 26% la 28%, asa cum au propus creditorii, precum si programul de privatizare a numeroase intreprinderi publice.
Propunerile de reforma ale Atenei urmeaza sa fie analizate de creditori, dupa care ele vor fi prezentate sambata ministrilor de finante din zona euro, inainte de summitul extraordinar al celor 28 de state ale Uniunii Europene, convocat duminica la Bruxelles.
Parlamentul grec urmeaza sa se pronunte vineri asupra acestor propuneri pentru a permite sau nu guvernului sa negocieze acest pachet de reforme. Dezbaterea in legislativul elen va incepe la ora 11,00 GMT.
Sursa: Agerpres