Ieri, 19 martie, politistii din Seini au organizat o serie de activitati, pentru a marca Ziua Politiei Romane.
Evenimentul s-a bucurat de participarea unui public numeros, peste 450 de persoane, format in principal din tineri cursanti ai unitatilor de invatamant din oras. Acestia au fost incantati ca au putut observa cum se face o amprentare, o cercetare la fata locului, cum functioneaza aparatura radar amplasata pe autospecialele din dotarea politiei si sa faca o scurta plimbare cu motocicleta politiei rutiere.
Vizitatorii au avut posibilitatea sa observe indeaproape mijloacele si tehnica cu care actioneaza politistii atunci cand intervin pentru protejarea vietii, integritatii corporale si a celorlalte drepturi ale cetatenilor.
Un mare interes a fost manifestat fata de politistii de la structura de interventie rapida. ,,Mascatii” le-au prezentat o parte din echipamentele cu care actioneaza atunci cand se produc evenimente deosebite.
Politistele de la Compartimentul de Analiza si Prevenire a Criminalitatii le-au recomandat elevilor sa aiba in vedere cateva aspecte preventive astfel incat sa nu devina victime sau autori ale unor fapte antisociale.
Luni, 23 martie, incepand cu ora 09.30, in sala de festivitati a Inspectoratului de Politie al Judetului Maramures are loc premierea elevilor castigatori ai concursurilor de creatie derulate in cadrul campaniei “Copilarie fara delicventa”.
Incepand cu ora 10.00, cetatenii sunt asteptati la sediul inspectoratului, unde este organizata „Ziua Portilor Deschise”.
Sursa: Emm