Prefectul Maramuresului, Gyöngyike Böndi, a mediat azi, 16 septembrie, conflictul aparut intre o parte dintre angajatii Teatrului Municipal Baia Mare si conducerea institutiei culturale, intr-o intrunire desfasurata la sediul Palatului Administrativ. Nemultumirile sunt mai vechi, insa inceperea stagiunii teatrale 2008-2009 a sporit tensiunea, mai ales ca unii actori se tem ca ar putea soma tot anul din cauza modului in care a fost conceput repertoriul.
Liderul sindical Dorin Griguta a precizat ca nemultumirile unor colegi din personalul artistic se refera la situatia existentei sectiei de revista si a distribuirii actorilor in spectacole. Actorii au acuzat lipsa unui repertoriu mai bogat, neparticiparea la festivaluri si faptul ca regizori romani cunoscuti nu vin in Baia Mare sa monteze spectacole pe scena.
Dorin Griguta a spus ca in zilele urmatoare va fi semnat Contractul colectiv de munca, insa informatia nu a fost de natura sa schimbe prea mult impresia colegilor sai pentru ca in acest fel este rezolvata doar una dintre problemele actorilor.
Directorul teatrului, Magdalena Frentiu, a mentionat ca distribuirea actorilor in spectacole se realizeaza de catre regizori, iar in stagiunea trecuta au fost jucate opt piese de teatru. Ea a mai aratat ca, in prezent, se lucreaza la doua spectacole. Problemele nu sunt chiar asa cum au fost prezentate de actorii prezenti, iar institutia are rezultate, a afirmat directorul institutiei de cultura in fata prefectului.
Gyöngyike Böndi i-a atras atentia directorului teatrului ca breasla actorilor este una mai aparte. ”Actorii sunt oameni sensibili care isi dedica meseria rolurilor pe care le pun in scena cu suflet si pasiune. Nu mi se pare firesc sa existe doua tabere intr-un teatru. Conducerea institutiei are un rol important de a gasi modalitatea de comunicare si dialog pentru alcatuirea unui colectiv omogen. Baia Mare are nevoie de teatru, clasa de mijloc este in formare la nivelul municipiului nostru si trebuie sa gasiti impreuna repertoriul adecvat care sa multumeasca publicul”, a declarat prefectul.
Prefectul de Maramures a propus conducerii teatrului sa se intalneasca, la inceput de stagiune, cu actorii, sa le prezinte proiectele si sa discute cu acestia problemele pentru a gasi solutii de rezolvare. Ar fi de precizat ca din colectivul Teatrului Municipal Baia Mare fac parte 22 de actori.
Sursa: M.M.
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult