Vezi VIDEO – editat
Vezi VIDEO
Un incendiu a fost semnalat in aceasta dimineata, 9 mai, in cladirea internatului Seminarului Teologic din Baia Mare. Flacarile nu au fost mari, insa din cauza fumului trei elevi in varsta de aproximativ 16 ani si o femeie de serviciu s-au intoxicat cu fum si au avut nevoie de ajutor medical.
Incendiul a izbucnit in magazia internatului, de la o masina de spalat aflata la etajul doi al cladirii. Cea care a vazut flacarile a fost femeia de serviciu, care a incercat impreuna cu mai multi elevi sa stinga incendiul.
„Am vazut fum pe geamul din capatul celalalt al holului, am fugit repede sus, din partea aia nu s-a putut intra, ca era fumul dens si nu am putut, am venit pe partea astalalta a holului. Am deschis usa de aici si am scos-o afara pe femeia de serviciu, ca saraca vroia sa stinga singura focul. Colegul de la Liceul 5 a fugit si a decuplat curentul rapid, am sunat la 112 si am dat cu stingatoarele”, a declarat Marius Revnic, administratorul internatului.
Potrivit declaratiilor facute de Oana Gonczi, purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Maramures, in momentul in care s-au pornit flacarile, in internat se aflau noua persoane. Acestea au fost evacuate si patru dintre ele au avut nevoie de ingrijiri medicale.
„Echipajul SMURD a fost solicitat la un incendiu cu victime multiple, cu suspiciunea de intoxicatie cu fum. La fata locului erau trei elevi de liceu, 16 ani fiecare, cu intoxicatie de fum usoara, stabili hemodinamic si respirator. In momentul ajungerii noastre la fata locului, fara marci traumatice sau urme de arsura, si o femeie in varsta de 57 ani, cardiaca, cu intoxicatie cu fum tot usoara, stabila. A mai existat o victima care a refuzat transportul la spital”, a spus Vlad Barle, din cadrul SMURD Maramures.
„Se pare ca de la masina de spalat care se afla in uscatoria Caminului, locul in care se aflau si lenjeriile de pat, de la un scurtcircuit a luat foc, si au luat foc si lenjeriile si de acolo a pornit incendiul. Am intervenit cu extinctoarele pe care le aveam in dotare in scoala, dar a fost necesara si interventia pompierilor. A fost afectata doar acea camera, uscatoria. Au ars toate lenjeriile care erau acolo”, a declarat si preotul Marius Nechita, directorul Seminarului Teologic Baia Mare.
Cei trei elevi si femeia de serviciu au fost transportati la Spitalul Judetean de Urgenta Baia Mare pentru investigatii suplimentare.
Potrivit unui comunicat al ISU Maramures, flacarile au distrus aproximativ 300 de kilograme de materiale textile, doua masini de spalat, 30 de metri liniari de instalatie electrica si aproximativ 10 metri patrati de tencuiala.
Sursa: Vasile Dale