Vezi VIDEO
Scandal cu bate si focuri de arma azi-noapte, 14 decembrie, in orasul Viseu de Sus. Un barbat din localitate a fost snopit de catre niste indivizi, care i-au furat si un lant de aur. Incidentul s-a petrecut in jurul orei 22:00, langa Scoala numarul 1 din localitate, iar pentru a-si scapa prietenul din mainile atacatorilor, un alt barbat a fost nevoit sa faca uz de arma, tragand un foc de avertisment in aer.
Toti cei implicati in incident se pare ca se aflau intr-un bar, iar in momentul in care barbatul care a fost agresat a iesit afara, ceilalti l-au urmat si au tabarat pe el. Potrivit declaratiilor barbatului care a intervenit sa ii desparta, acestia au folosit si niste bate pentru a-l pune la pamant. In plus, in timpul altercatiei, acestuia i-a disparut de la gat un lantisor de aur de 31 de grame. Neavand alta solutie, prietenul victimei a folosit pistolul pe care il detine pentru a-i speria pe atacatori.
„Am fost anuntat telefonic ca prietenul meu este batut. Am ajuns la fata locului si am vazut ca patru persoane il loveau cu batele. In acel moment, am tras un foc de avertisment in aer cu pistolul cu bile pe care il am si pentru care am permis si abia atunci acestia s-au oprit”, a spus barbatul, care doreste sa ramana in anonimat.
Persoana agresata a fost transportata la spitalul din Viseu de Sus, deoarece si-a pierdut cunostinta, iar astazi, 15 decembrie, se va deplasa in Sighetu Marmatiei pentru a obtine un certificat medico-legal care sa ateste agresiunea pe care a suferit-o, astfel incat sa poata depune plangere impotriva atacatorilor.
„Am intervenit azi-noapte la o incaierare. In urma altercatiei, doua persoane au ajuns la spital, iar una se pare ca a ramas internata. Deocamdata se fac verificari pentru a vedea daca a fost tulburata linistea publica si daca putem sa ii cercetam pentru aceasta infractiune”, a declarat seful Politiei din Viseu de Sus, Stefan Danci, pentru eMaramures.
„Pe fondul consumului de alcool si a unui conflict spontan, cinci localnici s-au agresat reciproc. Unul dintre tinerii scandalagii, de 25 de ani, s-a prezentat la spital cu rani usoare pentru care a primit ingrijiri medicale dar pentru care nu a ramas internat”, a completat Gabriela Liahovici, purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean de Politie Maramures.
Politistii continua cercetarile sub aspectul savarsirii infractiunii de ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii publice, iar tanarul care a folosit pistolul este cercetat pentru infractiunea de uz de arma neletala fara drept.
Sursa: Andrei Gherghel