![]() |
![]() |
Vezi VIDEO
Vezi VIDEO editat
Vezi GALERIE FOTO
Un accident de circulatie s-a inregistrat azi, 8 noiembrie, pe bulevardul Traian din Baia Mare, in zona Expocom. Un pieton a fost lovit de un sofer imprudent care a fugit de la locul accidentului. Un martor al evenimentului rutier a relatat ca la volanul masinii – un VW Golf gri metalizat, inmatriculat in Maramures – se afla un barbat, care l-a acrosat pe un pieton de aproximativ 60 de ani, pe care l-a doborat de pe picioare. Desi a vazut victima cazuta pe carosabil, soferul a ocolit-o si a plecat mai departe, indreptandu-se spre gara. Echipaje ale Politiei Baia Mare au pornit in cautarea sa, iar la circa o ora de la comiterea faptei acesta s-a predat, ulterior fiind dus sub escorta la spital, in vederea recoltarii de probe biologice.
La locul accidentului au ajuns reprezentanti ai SMURD Maramures si ai Biroului Politiei Rutiere. Ranitul a fost transportat de urgenta la Spitalul Judetean, in vreme ce politistii au inceput investigatii, incercand sa afle de la martori ce s-a intamplat.
„L-a luat pe trecere. Nu e vorba ca nu s-a asigurat, a intors si l-a calcat fara nicio remuscare. Soferul a fugit, nu stiu daca era lovit sau nu. Un golf IV avea. Nu stiu daca l-a vazut sau nu, a intors aici, l-a lovit, l-a ocolit si apoi a plecat”, a declarat un martor al accidentului.
Potrivit primelor cercetari, conducatorul din VW – despre care un martor a declarat ca avea in numar literele HSJ – venea dinspre Muntele Sionului si s-a incadrat pe bulevardul Traian, cu intentia sa mearga inspre Gara Baia Mare. Dupa efectuarea virajului, acesta l-a acrosat pe batranul aflat pe trecerea de pietoni din fata Expocom, dar nu l-a mai interesat starea victimei si a parasit locul accidentului.
Oamenii legii s-au mobilizat pentru prinderea sa, iar in vreme ce echipajele patrulau pe strazi, soferul a sunat la politie, si-a recunoscut fapta si apoi s-a predat. Conducatorul auto, Dan O. – in varsta de 28 de ani, nu a vrut sa faca nicio declaratie publica in momentul in care a fost adus la spital. Potrivit unor surse, acesta ar fi cadru militar, angajat la o unitate din Baia Mare.
„Am efctuat activitati specifice muncii de politie, de identificare a conducatorului auto. L-am indentificat dupa aproximativ 30 de minute, acesta si-a recunoscut fapta, fost testat cu aparatul alcool-test, rezultatul fiind negativ. In functie de diagnosticul medicului, luam masurile legale. Il cercetam pentru implicare in accident de circularie cu victima, pentru vatamare corporala si pentru parasirea locului accidentului fara incuviintarea organelor de politie„, a declarat Calin Sacui din cadrul Biroului Politiei Rutiere Baia Mare.
Sursa: Anca Popescu Glodan