Vezi VIDEO
O batranica a incercat sa traverseze strada prin loc nepermis si a ajuns in spital. O masina a lovit-o, astazi, 10 mai, in jurul orei 14.30, pe strada Victoriei din Baia Mare. Femeia, care iesea de pe strada Gheorghe Marinescu, a sarit in fata unei Dacii conduse de un barbat.
Pasagera care se afla in Dacia Super Nova implicata in accident a povestit ca batrana, in varsta de 74 de ani, s-a angajat in traversarea strazii prin loc nepermis si fara sa se asigure. Din fericire, soferul autovehiculului nu avea viteza, dar chiar si asa, nu a putut evita impactul.
La fata locului a sosit imediat un echipaj SMURD care a transportat-o pe femeie la spital. Aceasta a suferit leziuni la nivelul toracelui si abdomenului.
”Soferul autovehiculului Dacia Super Nova a fost testat cu etilotestul, iar aparatul a aratat ca acesta nu a consumat alcool”, a precizat agentul de politie Andrei Tiplea, din cadrul SPR Maramures.
Sursa: Calin Dragomir, Catalin Tineghe