Vezi VIDEO
Un grav accident de circulatie a avut loc cu putin timp in urma intre localitatile Lucacesti si Miresu Mare. O femeie de 37 de ani conducea un autombobil marca Renault, pe DJ 108 E, dinspre Lucacesti spre Miresu Mare. In dreapta era mama ei, in varsta de 70 de ani, care mergea la medicul de familie, unde avea programare. Pe o portiune de drum dreapta, femeia a pierdut controlul volanului, masina a iesit de pe sosea si s-a rostoglit de mai multe ori printre tufe si arbusti.
Soferita a fost aruncata din masina, un sofer care trecea prin zona a gasit-o sub automobil, fiind in stop cardio-respirator. El conducea o autospeciala de tip macara si a intervenit pentru ridicarea masinii si eliberarea victimei.
La scurt timp au sosit echipajele SMURD, iar paramedicii au reusit sa o resusciteze si sa o transporte la Spitalul Judetean de Urgenta. Mama soferitei a suferit multiple leziuni fiind si ea dusa la spital.
Traficul a fost blocat in ambele sensuri. Din primele constatari, cauza accidentului pare sa fi fost drumul denivelat din zona respectiva (placi de beton). Masina a fost distrusa aproape total.
ACTUALIZARE:
“Da eu am fost primul. Erbicidam acolo. O pierdut controlul aici la denivelarile astea pe drum si cum o pierdut controlul o inceput sa danseze pe drum si atunci o aruncat-o in spinii astia, aici, si o fost gata. Doi erau in masina. Cand am ajuns numai femeia asta vorbea si nu am stiut de sofer pentru ca asa s-a dus masina si era sub ea in fundul santului, in iarba. Era masina pe ea, nu s-a vazut iarba mare si apoi o venit oameni multi. Soferul nu a zis nimic, numai femeia ea o tot strigat ca unde e soferita, unde e soferita. Si atunci am cautat-o si am dat de ea in iarba sub masina” a povestit un martor.
“Am fost solicitati sa participam la un accident rutier soldat cu doua victime. O victima incarcerata, a doua victima intr-o stare grava, in stop cardio-respirator, gasita strivita sub autoturism. Au fost incepute manevrele de resuscitare, pacienta a raspuns, a fost transportata la Spitalul Judetean pentru investigatii suplimentare” a declarat dr. Ioan Motisan, ISU Maramures.
“In urma accidentului a rezultat vatamarea corporala a celor doua persoane, a conducatoarei auto si a pasagerei din autoturism. Accidentul s-a produs pe fondul vitezei excesive de deplasare si probabil neatentia in conducerea, urmeaza sa stabilim concret in ce consta aceasta, avand in vedere ca nu am putut lamuri concret aici la fata locului in ce conditii conducatoarea auto a pierdut controlul directiei de deplasare deoarece aceasta a intrat in derapaj cu autoturismul si a parasit carosabilul in dreapta unde s-a rasturnat” a declarat comisar sef Ioan Carlig, SPR Maramures.
Sursa: Vasile Dale