Vezi VIDEO
Un accident de circulatie a avut loc azi, 7 aprilie, la orele dupa-amiezii, in intersectia bulevardelor Republicii cu Independentei din Baia Mare, unde doua autoturisme s-au ciocnit cu violenta dupa ce unul dintre soferi nu a respectat culoarea rosie a semaforului. Coliziunea s-a soldat cu ranirea unei persoane si avarierea celor doua masini implicate in incident.
Imprejurarile in care s-a produs accidentul nu sunt foarte clare, pentru ca soferii au dat politistilor declaratii contradictorii. Coliziunea a avut loc intre un Volkswagen si o Dacia. Primul autoturism cobora pe bulevardul Independentei spre Golda Plaza, iar Dacia venea de pe podul peste Sasar, incadrandu-se pe sensul inainte. In momentul in care a avut loc impactul, semafoarele din intersectie functionau, iar soferii implicati s-au invinovatit reciproc ca au trecut pe rosu.
Soferul din Dacia a sustinut ca vinovat ar fi cel din Volkswagen, care nu a oprit in intersectie, iar acesta din urma a spus ca celalalt a trecut pe galben. Politistii au fost chemati la fata locului pentru cercetari, insa a venit si un echipaj al Ambulantei, pentru ca accidentul s-a soldat cu ranirea unui pasager.
Soferii au scapat nevatamati, insa masinile lor au fost avariate serios. De altfel, coliziunea a fost atat de puternica incat Volkswagen-ul a trecut peste gardul verde din fata blocului turn aflat in intersectie, oprindu-se in gradina, iar Dacia a ajuns pe trotuar, dupa ce a trecut razant pe langa un stalp.
ACTUALIZARE: Politistii au informat ca baimareanul Tiberiu P., de 43 de ani, conducea un autoturism Dacia in timp ce se afla sub influenta alcoolului (1.00 mg/l alcool pur in aerul expirat). A intrat in intersectia pe culoarea rosie a semaforului si a lovit un autoturism condus de Ioan G., de 32 de ani, din Baia Mare. In urma impactului, Radu M. de 36 de ani din Baia Mare, pasager in autoturismul condus de Tiberiu P., a suferit vatamari corporale si a ramas internat la spital.
Sursa: Vasile Dale