Vezi VIDEO
Vezi VIDEO editat
Un accident de circulatie a avut loc azi noapte, 18 aprilie, in jurul orei 4.00, la Satulung, dupa ce o masina a iesit de pe carosabil si s-a izbit de un podet. Trei persoane, mama, tata si fiica, au ramas incarcerati, iar la fata locului au fost trimise echipele de interventie care sa le scoata dintre fiare si sa le transporte la spital.
Pentru salvatori, misiunea nu a fost usoara pentru ca autoturismul a fost grav avariat in urma accidentului, acesta oprindu-se cu botul intr-un sant de la marginea drumului, pe sensul spre Baia Mare. Partea din fata a fost distrusa in urma impactului, iar barbatul de la volan avea picioarele prinse in bord. Sotia sa, aflata pe bancheta din spate, de asemenea a fost cu greu extrasa dintre fiare.
Cei trei au fost descarcerati si imediat au fost transportati la Spitalul Judetean de Urgenta Baia Mare pentru ingrijiri medicale si stabilirea exacta a diagnosticului. Adultii au suferit puternice leziuni la cap, precum si alte traumatisme. Se pare ca accidentul s-a produs pe fondul oboselii, soferul atipind la volan in drum spre casa.
Un martor a povestit ca pe fetita a reusit sa o scoata prima din masina. „Am scos-o afara, dar cand am pus-o in picioare a cazut jos ca era foarte speriata. O zis ca nu vede nimic”, a spus el. Barbatul a continuat, precizand ca familia se intorcea din Targu Mures, de la aeroport.
„N-am vazut nimica, pentru ca noi eram cu mult in spate. Dupa ce am trecut, spune cineva: uite o masina rasturnata. Si am oprit putin mai incolo si am venit sa ii dam un prim ajutor, ce am putut sa facem. Pe fata am scos-o rapid afara. Era fum… Am incercat sa deschidem capota, n-am putut pentru ca era bagata in pamant si am sunat la politie, primul lucru, si la salvare”, a spus martorul.
Un localnic din Satulung, a carui casa se afla in apropierea locului accidentului, a declarat ca a fost trezit din somn de zgomotul asurzitor. „Zice ca nu o fost nimic pe drum. Oboseala. L-am intrebat pe unul ce-l stie pe sofer: O fo’ baut cumnatu fetei? O zis ca nu-i baiat din ala sa bea si cand se urca la volan nu bea in veci. Eu nu bag mana in foc. Zice omu… Da nu l-am simtit sa fie cumva baut”, a mai spus el.
Directorul medical al Spitalului Judetean de Urgenta Baia Mare, Radu Dragos, a declarat ca fetita a suferit leziuni minore, astfel incat nu s-a impus spitalizarea ei. „In starea cea mai grava se afla mama, care se afla internata in sectia Reanimare – Neurochirurgie, cu mai multe traumatimse – cranian, de coloana cervicala si fractura de umar. Starea ei este stabila. Tatal este ceva mai bine decat femeia. El a suferit un traumatism cranian si a fost internat in sectia Neurochirurgie”, a spus el.
Echipele de interventie au descarcerat trei victime, doi adulti si o copila de 12 ani. „In urma apelului de urgenta la 112, am participat la descarcerrarea a trei victime rezultate in urma unui accident rutier produs pe raza comunei Satulung. A fost vorba de doua persoane adulte si o fetita de 12 ani. Interventia a fost destul de dificila dat fiind pozitia autoturismului”, a spus plutonier major Daniel Onea din cadrul Garzii de interventie Somcuta Mare.
Prezent la locul accidentului a fost si agentul Remus Buciuman de la sectia de Politie locala Somcuta Mare. „Am fost sesizati despre faptul ca pe raza localitatii Satulung, pe DN1C, a avut loc un accident de circulatie soldat cu trei victime. In cauza se efectuaza cercetari cu privire la stabilirea cauzelor si imprejurarilor in care a avut loc accidentul de circulatie. Vor fi luate masurile legale”, a spus el.
ACTUALIZARE: Politia a aratat ca soferul de 43 de ani, Florin S., conducea se deplasa spre locuinta, intorcandu-se dupa o calatorie mai lunga, dinspre Targu Mures. Din cauza oboselii acumulate, conducatorul auto a pierdut controlul volanului si a iesit cu autoturismul de pe carosabil, in decor.
Masina s-a lovit de un podet, rezultand avarierea ei si ranirea atat a conducatorului auto cat si a pasagerilor din spate, o femeie de 42 de ani si o minora de 13 ani.
Partile vatamate au fost transportate la spital pentru ingrijiri medicale. Conducatorul auto nu consumase bauturi alcoolice. In cauza se efectueaza cercetari urmand ca la finalizare sa se ia masura legala care se impun.
Sursa: Ioana Osan