Vezi VIDEO – editat
Vezi VIDEO
O femeie si trei copii au ajuns astazi, 9 iunie, la Spitalul Judetean de Urgenta Baia Mare, in urma unui accident rutier petrecut intre localitatile Coltirea si Ardusat. Femeia aflata la volanul unui autoturism Dacia Duster a pierdut controlul volanului intr-o curba deosebit de periculoasa si s-a rasturnat inafara partii carosabile.
In ajutorul victimelor au intervenit atat echipaje ale Serviciului Judetean de Ambulanta Maramures, cat si ale SMURD. Atat soferita, cat si trei din cei patru copii care se aflau in masina au fost transportati la spital. Potrivit primelor informatii, ranile suferite nu au fost grave. Copiii se intorceau de la un meci de fotbal.
„Din primele cercetari se pare ca accidentul s-a produs pe fondul nereducerii vitezei in curba. In urma accidentului a rezultat ranirea conducatoarei auto si a trei pasageri din autoturism”, a declarat Vasile Bele, din cadrul Serviciului Rutier Maramures.
„In cursul zilei de astazi in localitatea Ardusat a avut loc un eveniment rutier soldat cu patru victime la care au intervenit ISU Maramures si echipaje Ambulantei. Au fost identificate patru victime cu varste cuprinse intre 9 si 35 de ani. Dupa evacuarea victimelor acestea au fost transportate la Spitalul din Baia Mare”, a spus dr. Alin Suciu, SMURD Maramures.
Sursa: Vasile Dale