Un accident de circulatie s-a produs in cursul noptii trecute, 23/24 martie, la Borsa, in urma acestuia rezultand trei victime. Evenimentul a avut loc in zona garii, iar la fata locului a fost trimis, pe langa echipajele medicale, si unul de la descarcerare, pentru ca victimele au ramas blocate in masina facuta praf dupa coliziunea cu un TIR.
Pompierii si medicii ajunsi la fata locului au avut parte de imagini ingrozitoare la locul accidentului, pentru ca autoturismul care s-a lovit de autocamion era praf. Cei trei barbati care se aflau inauntru, printre care si un politist, au suferit rani grave, iar unul dintre ei a fost transportat de urgenta la Spitalul Judetean Baia Mare pentru ca starea lui s-a inrautatit.
Managerul Spitalului Orasenesc Borsa, George Stefanescu, a declarat ca barbatii au ajuns in unitate la scurta vreme dupa accident, care s-a inregistrat in jurul orei 1.00. Unul dintre ei, caruia medicii i-au cusut scalpul, se afla in stare avansata de ebrietate. „Pacientul, dupa primirea ingrijirilor medicale, a refuzat internarea in spital”, a explicat managerul.
O alta victima a fost spitalizata in sectia ORL, starea ei fiind stabila. In urma accidentului, aceasta a suferit o leziune deschisa in zona capului.
Barbatul care a fost adus in Baia Mare a suferit leziuni multiple, printre care un traumatism cranio-facial deschis si fracturi costale, insa medicii au presupus ca, din cauza impactului, i-au fost afectate si organele interne. De altfel, pentru a evita orice risc s-a decis transferarea la Spitalul Judetean de Urgenta, tocmai ca borseanului sa i se poata face investigatii amanuntite.
ACTUALIZARE 1: Pacientul transferat in Baia Mare a fost dus in cursul diminetii de azi, 24 martie, in jurul orei 9.00, in sala de operatie. Medicii care au preluat cazul acestuia au decis sa il supuna unei interventii chirurgicale, mai ales ca in ultimele ore starea lui s-a stabilizat.
ACTUALIZARE 2: Purtatorul de cuvat al IPJ Maramures, Gabriela Liahovici, a precizat ca accidental rutier s-a produs in jurul orei 1.05, acesta fiind anuntat prin serviciul 112. Evenimentul a avut loc pe strada Dragos Voda – DN 18. “In timp ce se deplasa in directia Moisei, pe o portiune de drum cu iluminat stradal nefunctional, conducatorul autoturismului nu a observat la timp un autotractor cu semiremorca, condus de Ciprian G., de 28 ani, din Borsa care efectua manevra de mers inapoi pentru a intra cu spatele in curtea unui imobil. Cele doua autovehicule au intrat in coliziune in urma careia a rezultat vatamarea corporala grava a lui Ilie G. si usoara a pasagerilor din autoturism, Sorin M., de 28 ani, din Borsa si Nicoara S., de 43 ani, din Borsa”, a mai precizat oficialul IPJ.
In cauza se efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de vatamare corporala din culpa.
La volan se afla Ilie G., de 27 de ani, din Borsa, care a fost ranit grav. Purtatorul de cuvant al IPJ Maramures a confirmat ca acesta este politist, dar a precizat ca acesta se afla in afara orelor de program. “Conducatorului auto i s-au prelevat probe biologice de sange, iar cel de pe autotractor a fost, de asemenea, testat iar rezultatul a fost «zero»”, a aratat Gabriela Liahovici.
In autoturism se mai aflau doi pasageri, cel de pe scaunul din dreapta fata – de 28 de ani, a suferit leziuni usoare, iar celalalt, aflat pe bancheta din spate, in varsta de 43 de ani, a fost ranit, dar viata nu i-a fost pusa in pericol.
Sursa: I.O., Adina Timis