Inspectorul scolar general Mariana Pop a trimis in teritoriu inspectorii scolari pentru a verifica sectiile de votare din scoli, dar si din primarii. Afirmatia ii apartine liderului PNL Maramures, Cristian Anghel, care a aratat ca nu este normal ca inspectorii scolari sa ajunga sa verifice sectiile de votare, inclusiv pe cele din primarii. Intrebata cum contracareaza acuzatiile lui Anghel, replica Marianei Pop a fost…tacerea. Aceasta refuzat sa discute despre subiect.
Liderul PNL Maramures, Cristian Anghel a declarat, astazi, ca in campania electorala au fost implicati si inspectorii scolari. Anghel afirma ca inspectorul scolar general Mariana Pop si-a cam depasit atributiile, ajungand sa trimita inspectorii scolari sa verifice sectiile de votare din scoli, dar si din primarii. Desi nu au nici o atributie in verificarea sectiilor de votare din primarii, inspectorii scolari au fost obligati sa purceada in astfel de actiuni de control, sustine liderul PNL Maramures.
“De ieri, inspectorul scolar general a trimis inspectorii scolari in teritoriu sa verifice sectiile de votare din scoli si la primarii. Din pacate, aceasta este situatia, inspectorii scolari sunt obligati sa desfasoare verificari la sectiile de votare din teritoriu”, a spus Cristian Anghel.
Inspectorul scolar general Mariana Pop, nominalizata de PDL in postul de conducere de la Inspectoratul Scolar Judetean Maramures, a refuzat sa comenteze acest subiect, afirmand ca nu face politica in timpul orelor de serviciu. Mariana Pop ocupa in prezent si postul de consilier municipal in Baia Mare, fiind inregimentata politic in PDL.
ACTUALIZARE: Seful ISJ Maramures, Mariana Pop, a spus ca detine calitatea de membru in comisia de tehnica de pregatire a alegerilor prezidentiale, iar in aceasta calitate trebuie sa verifice logistica din sectiile de votare. ”Este vorba de o confuzie, care cred ca a venit pentru ca nu se stie ca eu sunt membru in comisia tehnica de la prefectura. Suntem mai multi si fiecare raspunde de o zona, trebuind sa verfice sectiile din punct de vedere logistic. Eu raspund de Sacel, Barsana, Poienile Izei, Botiza”, a declarat Mariana Pop.
Ea nu a negat ca inspectorii scolari au facut verificari in sectiile de votare din Maramures, dar a spus ca acestora le-a delegat atributiile de verificare, ei fiind in zilele libere. ”Inspectorii scolari sunt pe liber in aceste zile”, a punctat seful ISJ Maramures.
Sursa: Camelia Tocaci