Colegiul Director al PDL Maramures s-a intrunit la ora 11.00, la Centrul de Instruire si Marketing din Baia Mare, pentru validarea candidatului cu care formatiunea va intra in cursa alegerilor de luna viitoare. Inca de dimineata, presedintele filialei, Mircea Man, a declarat, pentru eMaramures, ca personal o sustine pentru aceasta misiune politica pe Mariana Pop – sefa inspectoratului scolar si lidera organizatiei PDL Baia Mare. Candidatura acesteia a fost anuntata oficial la ora 12.00, in prezenta secretarului general al PDL, Ioan Oltean, care e si presedinte la Bistrita, precum si a numerosi reprezentanti ai UNPR.
„Astazi suntem in masura sa anuntam candidatul pentru locul ramas liber la Camera Deputatilor dupa plecarea lui Catalin Chereches iar reprezentantul PDL pentru acest colegiu, pe care, sigur, dorim sa il castigam, este profesorul Mariana Pop, sefa Inspectoratului Scolar Judetean„, a anuntat Mircea Man.
Membrii PDL stransi la sedinta Colegiului Director au acceptat fara comentarii propunerea de candidatura lansata de Mircea Man, conducerea filialei prezentand in fata lor un sondaj de opinie din care reiese ca Mariana Pop ar intruni aproximativ 20% din preferintele electoratului in Colegiul 2 – Baia Mare Est, fiind pe prima pozitie.
Surse din PDL au aratat ca in sondajul de opinie au fost prinse opt persoane si ca Mariana Pop ar fi urmata de Anton Rohian (PSD), care nu va intra in cursa electorala, si Mircea Dolha, posibil candidat independent – ambii cu aproximativ 12%. In acest sondaj, candidatul USL Florin Tataru s-ar afla doar pe pozitia a sasea, cu 8%.
ACTUALIZARE: Oltean – Vrem sa uitam de infrangerea de la Primaria Baia Mare
Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, prezent la sedinta urmata de lansarea candidaturii a garantat sprijinul centrului pentru derularea campaniei electorale din august si a explicat ca, pentru sustinerea Marianei Pop, vor fi adusi in Baia Mare si cele opt localitati din Colegiul 2 mai multi ministri responsabili pe proiecte de dezvoltare.
„Suntem directi interesati de reusita. Vrem, in felul acesta, sa uitam de infrangerea pe care am avut-o la Baia Mare, atunci cand au avut loc alegerile pentru primarie. Avem un candidat excelent”, a declarat Oltean.
Intrebat de eMaramures daca vor fi luate masuri impotriva conducerii locale a PDL in cazul in care partidul va pierde aceste alegeri, liderul central a aratat ca spera ca peste 50% din voturi sa fie pentru Mariana Pop. „Excludem varianta pierderii alegerilor cu un asemenea candidat”, a explicat el.
Sefa Inspectoratului Scolar a fost foarte scurta in declaratii. Ea a multumit pentru increderea acordata si mai ales pentru suportul promis din partea partidului. „Am analizat cu foarte mare raspundere acceptarea acestei candidaturi. Ma bucur ca imi asigurati sprijin, pentru ca cea mai mare problema la alegeri e informarea corecta a electoratului”. Pop a mai aratat ca detine informatii foarte multe despre Colegiul 2, in care a candidat si acum trei ani, insa pentru functia de senator.
Surse din partid au aratat anterior pentru eMaramures ca lidera PDL Baia Mare a refuzat de mai multe ori oferta de a candida in 21 august, prevalandu-se de faptul ca are probleme familiale importante de rezolvat in aceasta perioada.
FOTO: Mariana Pop si Ioan Oltean – PDL (c) eMM.ro
Sursa: Larisa Cordea