Vezi VIDEO
Vezi VIDEO editat
Autoritatile au demarat o ancheta in cazul oilor gasite in putrefactie la Catalina iar una dintre primele concluzii e aceea ca mortaciunile au fost ascunse de un transportator. Purtatorul de cuvant al Institutiei Prefectului, Dan Buca, a mentionat ca exista informatii conform carora, in urma cu aproximativ zece zile, s-a facut un transport dinspre Sighetu Marmatiei. Circa 300 de oi urmau sa ajunga, conform acestuia, in gospodaria unui localnic din comuna Coltau, insa o parte dintre animale s-au sufocat in masina.
Pentru a scapa de oile moarte, soferul le-a aruncat in bazinul dezafectat de pe raza primariei Recea. Printr-un ordin emis astazi, 12 noiembrie, de catre prefectul judetului, Sorin Rednic, zona in care au fost gasite lesurile va fi dezinfectata, o firma specializata din Dej fiind deja prezenta la Catalina pentru ridicarea cadavrelor.
Politistii au reusit sa identifice persoana careia ii apartineau oile. Dupa efectuarea cercetarii la fata locului, s-a stabilit ca lesurile, in numar de 12, au fost depozitate in bazinul fostei statii de pompare a apelor de pe malul raului Lapus, din localitatea Mocira, comuna Recea. In urma verificarilor si investigatiilor efectuate de politisti a rezultat faptul ca, in ziua de 2 noiembrie, Ioan T. de 32 ani din Baia Mare, in timp ce isi transporta cele 420 de oi la locul de iernat din localitatea Coas, a inregistrat 12 decese in randul acestora, toate din cauze naturale. Fara a anunta autoritatile locale ori de specialitate despre acest fapt, a depozitat cadavrele in incinta statiei, considerand ca bazinul acesteia ar putea avea aceasta utilitate.
„In conformitate cu prevederile H.G. 984/2005, privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor la normele sanitar-veterinare, faptele de neanuntare a autoritatilor si depozitarea reziduurilor animale in locuri nedestinate acestui scop, comise de cel in cauza, intrunesc elementele constitutive ale contraventiilor prevazute si sanctionate de art. 3, lit. c, pct. 2 si art. 4, lit. b, pct. 9, din hotarare, competenta de constatare si sanctionare revenind exclusiv inspectorilor Autoritatii Sanitar-Veterinare”, a informat IPJ.
Sursa: Anca Popescu Glodan