Vezi VIDEO
Vezi VIDEO editat
O ancheta a fost demarata de magistrati dupa un incident in care a fost implicata o patrula a Politiei de Frontiera care, la finalul saptamanii trecute, era in misiune la Viseu de Sus. Un angajat al inspectoratului, care efectua un control in trafic, a fost agresat verbal de o persoana nemultumita ca masina in care se afla a fost oprita pentru control. Autorul ultrajului este chiar prim-procurorul delegat in cadrul Parchetului de pe langa Viseu de Sus, Dumitru Munteanu, care a recunoscut ca si-a iesit din fire dupa ce politistul de frontiera i-a bagat lanterna in ochi de mai multe ori, sfarsind prin a i-o smulge din mana.
Incidentul a fost facut confirmat de reprezentantii Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera Maramures, care au precizat ca, in noaptea de vineri spre sambata (30 spre 1 octombrie), s-a raportat un eveniment in care o patrula din Viseu de Sus a oprit pentru control un autoturism, iar un pasager a devenit recalcitrant. Identitatea acestuia nu a fost dezvaluita insa. Oficialii IJPF Maramures au precizat doar ca se fac cercetari.
Pe de alta parte, prim-procurorul de la Viseu de Sus a recunoscut ca a avut un conflict cu un politist de frontiera, dar a spus ca reactia sa a survenit modului in care patrula IJPF s-a comportat in timpul controlului. Magistratul a povestit ca in momentul verificarii se afla in masina de serviciu, la volan fiind soferul Parchetului. Potrivit versiunii lui Munteanu, unul dintre oamenii legii a facut semn de oprire cu lanterna, iar soferul s-a conformat.
Exasperat de controlul extrem de amanuntit al documentelor masinii, precum si ale conducatorului auto, magistratul a coborat si a inceput sa ii adrseze injurii politistului de frontiera care facea controlul. „I-am adresat anumite cuvinte. I-am spus ce mi-a venit la gura, apoi i-am smuls lanterna din mana pentru ca ma enervasem ca mi-a tot bagat-o in ochi. I-am aratat legitimatia. In plus, eram in masina de serviciu, care e inmatriculata la Parchetul judetean. Am fost deranjat de maniera in care s-a facut verificarea”, s-a justificat prim-procurorul de la Viseu de Sus.
Acesta a fost informat despre anchetarea sa, iar acum asteapta sa fie chemat pentru declaratii. Magistratul risca sa fie acuzat de tulburarea linistii si ordinii publice si chiar ultraj, riscand sa fie condamnat pentru iesirea sa nervoasa.
Foto: lanterna (c) gettyimages.com
Sursa: Vasile Dale