Vezi VIDEO
In cursul acestei dimineti, 29 ianuarie 2009, in jurul orei 10.00, un echipaj al I.S.U. Maramures a fost solicitat sa participe la o interventie speciala. Pompierii sunt implicati intr-o actiune comuna cu politistii si procurorii baimareni pe cursul raului Lapus, in zona podului Catalina, aflat la 4-5 kilometri de Baia Mare. Dotati cu o barca de salvare, ancorata de la mal, ei incearca sa descopere in namol un seif despre care exista informatii ca ar fi fost aruncat in urma unei spargeri. Apa adanca si tulbure face dificila actiunea. Mai multi localnici, care cunosc bine circulatia curentilor, s-au adunat pe pod in incercarea de a-i orienta pe pompierii aflati in barca. Acestia cerceteaza raul din aproape in aproape, cu ajutorul unor cangi.
ACTUALIZARE: Cel putin azi, eforturile autoritatilor nu au avut succes, cautarile fiind intrerupte in jurul orei 15.00.
Criza mondiala se pare ca ii afecteaza si pe infractorii din judetul Maramures, care nu mai sunt atat de interesati de sustragerea unor bunuri pe care sa le valorifice pe piata neagra. Ce folos sa dea o spargere sa fure telefoane, calculatoare, masini sau te miri ce, iar apoi sa ramana cateva luni cu marfa pe cap pentru ca nimeni nu are bani s-o cumpere chiar la pret redus? Aflati in acelasi cerc vicios ca intreprinzatorii privati si institutiile bugetare, cauzat de lipsa banilor, infractorii au gasit mai rapid o cale de a rezolva problema: sa mearga pe urmele cash flow-ului, a banilor lichizi. Se pare ca asa au intrat in vizor seifurile firmelor din oras.
Din informatiile neoficiale pe care le-am obtinut pana la aceasta ora, prima spargere de acest fel a avut loc chiar pe 1 ianuarie 2009. Seiful furat atunci de la o societate comerciala din Baia Mare a fost gasit gol si abandonat pe un teren viran de la periferia orasului.
La putina vreme, tot in cursul lunii ianuarie 2009, o alta firma din Baia Mare a ramas fara seiful in care se aflau sume importante de lei si valuta. Actiunea de cautare de azi s-a organizat cu scopul de a gasi aceasta casa de bani, despre care se crede ca a fost aruncata in albia raului Lapus, de pe podul Catalina, aflat la intrarea in comuna Sacalaseni.
Comisaul sef Mircea Sabau, adjunctul Politiei Baia Mare, a facut doar o declaratie sumara: „In aceasta dimineata, participam la o actiune de dragare a raului Lapus, in amonte si aval de podul Catalina. Actiunea e necesara pentru gasirea de probe intr-un dosar instrumentat de colegii procurori de la Parchetul Maramures.”
Sursa: V.D.