Mai multe perchezitii au loc, joi dimineata, la sediul Primariei Sectorului 5 si la locuinta primarului Marian Vanghelie, intr-un dosar instrumentat de DNA, privind atribuirea de contracte publice in mod ilegal, potrivit unor surse din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie.
Sursele citate au precizat ca perchezitiile vizeaza Primaria Sectorului 5 al Capitalei si locuinta edilului Marian Vanghelie, mai multi procurori deplasandu-se si la Administratia Domeniului Public (ADP) Sector 5, precum si la sediul firmei Calex Business.
Procurorii fac aceste perchezitii in legatura cu fapte care s-au petrecut din 2007 pana in prezent, dosarul vizand lucrari publice care au fost atribuite in mod ilegal, au adaugat sursele citate.
Valoarea contractelor, spun sursele citate, se ridica la doua miliarde de lei.
Vanghelie percepea comisioane de aproximativ 20%, pentru a atribui anumite contracte
Primarul Marian Vanghelie percepea comisioane de aproximativ 20%, sub diverse forme, pentru atribuirea si plata anumitor lucrari, au precizat, surse judiciare.
Surse apropiate anchetei au adaugat ca edilul va fi dus la sediul Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) pentru a fi audiat.
„Procurori din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie, Sectia de combatere a coruptiei, efectueaza cercetari intr-o cauza penala ce vizeaza suspiciuni privind savarsirea unor infractiuni de coruptie si asimilate celor de coruptie, comise in perioada 2007 – 2015″, potrivit comunicatului de presa al DNA, transmis MEDIAFAX.
Conform sursei citate, joi, ca urmare a obtinerii autorizarilor legale de la instanta competenta, sunt efectuate perchezitii domiciliare in noua locatii situate in municipiul Bucuresti si judetul Ilfov, „din care doua sunt sediile unor institutii publice, restul reprezentand sediile unor societati comerciale si domiciliile unor persoane fizice”.
„In cauza, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Roman de Informatii, Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti si a Grupului de Lucru pentru Combaterea si Documentarea Infractiunilor de Evaziune Fiscala si Spalarea Banilor din cadrul Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti”, au adaugat reprezentatii DNA, in comunicatul de presa.
Procurorii au mai facut perchezitii, la inceputul lunii septembrie 2014, la ADP Sector 5, intr-un dosar de evaziune fiscala, cu un prejudiciu de 35 de milioane de lei.
Marian Vanghelie este primar al Sectorului 5 din anul 2000, el castigand alegerile din pozitia de candidat al PSD. El a fost membru al acestui partid pana in noiembrie 2014, cand a fost exclus, alaturi de Mircea Geoana si Dan Sova, in urma votului Comitetului Executiv National al PSD.
Ulterior, in martie, Vanghelie si Geoana au anuntat infiintarea unei noi formatiuni politice, Partidul Social Romanesc.
Sursa: Mediafax