Vezi VIDEO editat
Vezi VIDEO
Vezi GALERIE FOTO
Craica a fost impresurata in dimineata zilei de azi, 12 ianuarie, de o armata de functionari publici ai Primariei Baia Mare, politisti locali si nationali, jandarmi si studenti la sectia de Asistenta sociala, care au fost trimisi in cartierul ilegal al urbei ca sa le explice oamenilor ca urmeaza sa fie mutati cu catel si cu purcel in alta parte a Baii Mari. La actiune participa cel putin 60 de studenti, care au fost cooptati pentru a-i ajuta pe functionari sa le explice locatarilor de pe Craica beneficiile stramutarii. Cei prezenti s-au impartit in 13 echipe de lucru, fiecare avand sarcina sa afle cate suflete sunt intr-o cocioaba, dar si sa le spuna capilor de familie despre perspectivele mutarii.
Angajati ai Serviciului Public de Asistenta Sociala (SPAS) Baia Mare, impreuna cu aproximativ 60 de studenti de la Asistenta sociala, au intrat din cocioaba in cocioaba pentru a-i inregistra pe romii care stau pe Craica si pentru a le cere acordurile de mutare. Lor li s-au alaturat jandarmi si politisti, dar si un echipaj al serviciului de ecarisaj pentru ca functionarii s-au temut de cainii vagabonzi ai locatarilor de pe Craica.
Marii absenti de la actiunea de azi, 12 ianuarie, au fost chiar cei care sunt responsabili de planurile care ii privesc pe romi, mai precis primarul Catalin Chereches, aflat in concediu de odihna, si viceprimarul Dumitru Matei, ambii fiind reprezentati de consilierii personali.
Romii nu au fost luati prin surprindere de asalatul functionarilor, fiind informati despre ce urma sa se intample inainte cu cateva zile de noul recensamant in care s-au invenariat nu doar locatarii, ci si bunurile din proprietate, dar si doleantele lor, pentru ca odata cu Acordul privind disponibilitatea de mutare acestia au putut opta pentru o casa modulara, un apartament sau o locuinta la tara.
“Astazi e o prima actiune pe aglomerarea urbana Craica, unde vom actiona doar din punct de vedere social, pentru a face o radiografie a fiecarei familii. Pe langa aceasta ancheta sociala, persoanele de pe Craica vor primi un material informativ despre drepturile si obligatiile pe care le au si vor mai primi, daca doresc, un acord privind disponibilitatea mutarii, cu mai multe optiuni: intr-o locuinta modulara in Baia Mare, intr-o locuinta sociala tip bloc in Baia Mare sau o casa cu gospodarie in mediul rural”, a explicat Bogdan Gavra, director general adjunct in cadrul SPAS Baia Mare.
Locatarii de pe Craica, unii in stare de ebrietate, altii sub influenta halucinogenelor, au aflat de la organizatorii actiunii ca au drepturi si obligatii, iar ca sa le fie si mai clar le-au scris negru pe alb asta, dar le-au subliniat la capitolul Asistenta Sociala – ca “orice persoana are indatoriri fata de colectivitate/comunitate”, iar la cel de Sanatate le-au atras atentia asupra categoriilor de persoane care beneficiaza de asigurare fara plata contributiei.
“Amu’ numa ne-am trezit, ca am auzit ca is oameni afara. Nici n-am apucat sa mergem pe rampa sau ceva. De muncit, nu muncim acolo. Numa’ ne luam una, alta ce avem nevoie, ca altfel ce sa facem? Sa furam si sa dam in cap?”, a explicat Florentina Jigovan, una dintre persoanele care locuiesc pe Craica. Un vecin al ei, euforic de la alcool si aurolac, a aratat ca e de acord sa plece pentru ca “nu sa ma bag dintr-un necaz in altul, dar mai multe nu pot sa spun pentru ca, stiti, sunt beat… ”.
Altii nu s-ar prea dusi pe Craica, spunand ca e un loc in care au crescut ori in care au investit pentru… confort. “Este pacat. Casuca e destul de buna aici… Asta, asa cum o vedeti, am investit in ea 4.000 de euro, plus muncitori si tot, chiar mai mult. Nu stim cum om face… Ce sa ne luam? Ne-o zis ca ne da casa la cheie”, a declarat Nicolae Balog, unul dintre locatarii instariti ai Craicai, care si-a ferecat bunurile din cocioaba in spatele a doua usi metalice.
Studentii de la Asistenta Sociala care au pus pentru prima data piciorul in zona s-au aratat destul de entuziasmati la inceput in ciuda noroiului pana in gleze, iar apoi au fost extrem de impresionati de conditile de trai ale romilor. “E o actiune foarte frumoasa si ma bucur ca putem ajuta pe niste oameni care au nevoie de ajutor. E ca o aventura. Nu am mai fost niciodata aici. Mi-a fost putin teama, dar nu e chiar asa rau, desi oamenii locuiesc in conditii mizerabile. E pacat pentru ei, ca si ei sunt oameni”, a declarat Floare Griguta, studenta anul I la Asistenta Sociala.
Actiuni similare celei derulate pe Craica urmeaza sa aiba loc pe Pirita, in zona Meda, precum si pe strada Frumusaua din Valea Borcutului, iar ulterior centralizarii datelor se vor organiza dezbateri publice pe tema mutarii romilor si construirii de cartiere sociale, pentru ca nu toti romii vor fi stransi in acelasi loc pentru ca Primaria Baia Mare nu mai risca noi procese pentru discrimanre. In conditiile date, in noile cartiere sociale, proportia romilor nu va putea depasi 30%. Date despre cand anume se vor concretiza aceste planuri nu exista inca, pentru ca nu sunt gata nici poiectele, dar nici banii nu exista.
ACTUALIZARE: Contrar asteptarilor, actiunea a fost finalizata in trei ore si jumatate, desi functionarii se gandeau ca abia la orele pranzului se vor intoarce de pe Craica. In urma centralizarii datelor, in zona au fost numarate 231 de familii de romi. Totalul persoanelor de pe Craica este de 954 de persoane, dupa cum a mai reiesit din noul recensamant, insa numarul ar putea fi mai mare pentru ca aproximativ 10% dintre locatari nu au fost de gasit acasa.
Potrivit datelor oficiale, 220 de cetateni de pe Craica au fost de acord cu mutarea si 11 s-au impotrivit. In topul “preferintelor” privind noua locuinta se afla casele modulare, 130 dintre romi optand pentru acestea, iar pe ultimul loc sunt gospodariile din mediul rural.
Sursa: Anca Popescu