Vezi VIDEO
Bogdan Patrusel, unul dintre cei sapte scandalagii arestati preventiv in urma bataii de la mallul din Baia Mare, a fost adus astazi, 8 decembrie, din nou in fata magistratilor maramureseni. Acesta a cerut sa fie eliberat sub control judiciar, insa magistratii au amanat pronuntarea in cazul solicitarii sale pentru maine, 9 decembrie. Baimareanul si-a motivat dorinta de a fi eliberat prin faptul ca nu reprezinta un pericol social si nu se considera vinovat pentru scandalul din noaptea de 12 spre 13 noiembrie.
In sala de judecata, baimareanul a incercat sa le demonstreze magistratilor ca el a fost, de fapt, o victima in incaierarea de la mall. El a povestit inca o data cum a ajuns sa se bata cu celelalte persoane. Patrusel a aflat tot astazi, 8 decembrie, ca a fost trimis in judecata in dosarul bataii din mall, alaturi de ceilalti inculpati, fiind invinuit pentru savarsirea infractiunilor de ultraj si lovire. Cu toate acestea, el si-a sustinut in continuare vinovatia si a cerut sa fie eliberat.
„A fost o incaierare, dar eu ce puteam sa fac, sa stau si sa fiu batut de cei cinci? Daca as fi chemat politia, pana venea, eu eram mort. Am ripostat, pentru ca de doua ori au incercat sa ma omoare pana acum si nu am asteptat sa incerce si a treia oara”, a declarat Bogdan Patrusel, in fata instantei.
Patrusel a sustinut in continuare ca totul a fost premeditat si ca are dovezi ca, in noaptea dinaintea scandalului, un politist implicat in cercetarea acestui dosar s-a intalnit intr-o benzinarie din Baia Mare cu unul dintre rivalii sai.
Un alt maramuresean implicat in scandal, Mihai Ardelean, a cerut si el sa fie eliberat. La fel ca si in cazul lui Patrusel, pronuntarea se va face tot maine. Barbatul a incercat sa induplece instanta sa il puna in libertate, motivand ca are acasa un copil minor si ca risca sa isi piarda locul de munca.
„Consider ca nu sunt un pericol public. Nu eu am initiat scandalul, ci am incercat sa opresc un atac indreptat impotriva lui Dumitru David, care imi este prieten”, a declarat Mihai Ardelean, care a mai spus in fata instantei ca in urma loviturii primite de la Patrusel a avut nevoie de 11-12 zile de ingrijiri medicale.
Maramuresenii implicati in scandal sunt Bogdan Gheorghe Patrusel (31 de ani, Baia Mare), Florin Daniel Stan (28 de ani, Sighetu Marmatiei), Vasile Daniel Contras (35 de ani, Miresu Mare), Dumitru David (25 de ani, Baia Mare), Marius Cristian Sabou (31 de ani, Baia Mare), Viorel Mihai Ardelean (26 de ani, Sisesti) si Livian Vasile Roman (35 de ani, Baia Mare). Exceptandu-l pe Livian Roman, care a disparut imediat dupa producerea scandalului si care este cautat in acest moment de politisti, toti ceilalti se afla in stare de arest preventiv.
Potrivit anchetatorilor, aflandu-se in fata localului Simphony din mall, cei sapte barbati „au participat activ la comiterea unui scandal public, prin exercitarea unor acte de violenta extrema, context in care incidentul a fost observat de un numar de aproximativ 80 persoane, provocand oripilarea acestora”.
CITESTE SI:
- ACTUALIZARE – BATAIE MALL – Interlopii care s-au batut in mallul din Baia Mare raman dupa gratii (VIDEO)
- RECURS – BATAIE MALL – Interlopii care s-au batut in mallul din Baia Mare cer sa fie eliberati
- BATAIE MALL – IMAGINI CAMERA SUPRAVEGHERE – Interlopul Bogdan Patrusel, adus la Judecatoria Baia Mare cu mascatii (VIDEO)
Sursa: Andrei Gherghel