Premierul Emil Boc a informat si consultat azi, 28 septembrie, coalitia de guvernare cu privire la intentia sa de a proceda la remanierea ministrului de Interne, Dan Nica. Primul-ministru a anuntat ca a solicitat PSD sa faca o alta propunere, in termen de 24 de ore, pentru ocuparea portofoliului la MAI. Seful Executivului a precizat ca unul dintre motivele care au stat la baza propunerii de remaniere este faptul ca, „din nefericire, strada a fost scapata de sub control”, Boc subliniind ca siguranta cetateanului a constituit unul dintre obiectivele din programul coalitiei de guvernare.
Boc a reamintit totodata de declaratiile facute de ministrul Dan Nica referitoare la posibila fraudare a alegerilor prezidentiale, prin utilizarea turismului electoral. „Ministrul de Interne a facut o afirmatie potrivit careia cineva se pregateste de fraudarea alegerilor prin turism electoral. Din nefericire sau din fericire, aceste afirmatii nu s-au putut confirma. Este o afirmatie grava, care pune sub semnul intrebarii legitimitatea scrutinului prezidential”, a explicat Emil Boc.
In replica, presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat, la sediul partidului, ca intentia premierului Emil Boc de a-l remania pe ministrul Dan Nica este un gest care arata disperarea presedintelui Traian Basescu, iar Comitetul Executiv al PSD se va reuni luni dupa-amiaza pentru a analiza situatia creata. Potrivit liderului social-democrat, PSD se va reuni, azi dupa-amiaza, in comitet Executiv National pentru a analiza cu ratiune si calm situatia creata.
„Domnul Traian Basescu a decis sa-i dicteze primului ministru Emil Boc si celor de la PD-L o mutare politica asteptata in conditiile scaderii de popularitate si incercarii evidente de a frauda alegerile, conditii in care premierul a propus la coalitie revocarea vicepremierului si ministrului de interne Dan Nica si inlocuirea cu Vasile Blaga – exact cel care coordoneaza campania PD-L si a domnului Basescu”, a declarat presedintele PSD Mircea Geoana.
Pe de alta parte, Geoana a spus ca i s-a parut „scandalos” ca in sedinta coalitiei de luni, principalul repros care a fost adus l-a reprezentat participarea PSD la comisiile de ancheta parlamentara pentru Elena Udrea si Monica Ridzi. „Deci exista un scop de fraudare a alegerilor din partea lui Basescu si in mod cert un amor propriu ranit de faptul ca persoane foarte apropiate au fost sub ancheta parlamentara”, a mai spus Geoana.
Sursa: Agerpres