Vezi VIDEO
Zvonuri cu privire la o noua mutare a echipei FC Maramures Universitar Baia Mare au circulat, soptit, inca de la finele anului trecut. Desi chestionat pe marginea acestui subiect la inceputul anului 2013, Dan Hotico, presedintele FCMU, a infirmat zvonurile. De data aceasta, negocierile intre oficiali ai clubului baimarean si autoritatile din Sibiu au fost confirmate de purtatorul de cuvant al Primariei Sibiu. Dinspre oficialii clubului baimarean, confirmarile au intarziat sa apara. In prima faza, se pare, discutia este despre disputarea meciurilor echipei FCMU in acest retur pe terenul Stadionului Municipal din Sibiu. Este posibil, insa, ca daca echipa baimareana se salveaza de la retrogradare, interesul sibienilor sa creasca pentru FCMU.
Echipa de fotbal FC Maramures Universitar se pare ca nu va mai evolua incepand din acest an in Baia Mare, noua destinatie fiind municipiul Sibiu. Intre conducerea echipei si reprezentantii administratiei locale din Sibiu au avut loc discutii in legatura cu posibilitatea ca echipa sa evolueze incepand din acest an pe stadionul municipal din Sibiu. “Domnul primar Klaus Iohannis a confirmat ca s-au purtat discutii cu privire la posibilitatea ca echipa din Baia Mare sa evolueze pe stadionul municipal pe care noi il avem in administrare”, a declarat pentru eMaramures Mirela Gligore, purtatorul de cuvant al Primariei Sibiu, aceasta mentionand ca decizia este, in acest moment, a conducerii FCMU.
Contactat telefonic la inceput de an, Dan Hotico, presedintele FC Maramures Universitar Baia Mare, a negat ca s-ar afla in negocieri cu privire la mutarea echipei la Sibiu, sustinand ca zvonurile legate de aceasta noua mutare care circulau in oras inca de la finalul anului 2012 nu sunt decat atat: niste zvonuri. Azi, Hotico nu a putut fi contactat telefonic pana la aceasta ora.
Prea multe despre aceasta plecare a echipei FCMU la Sibiu nu au avut de spus nici vicepresedintele, nici cel care a fost antrenorul echipei baimarene din etapa a noua incepand si pana la final de tur.
„Nu stiu nimic. Am auzit prin oras zvonuri cum ca eu as muta echipa la Sibiu, dar eu nu stiu nimic si eu, personal, nici nu doresc sa ma mut din oras”, a precizat pentru eMaramures Florin Darida, vicepresedintele FC Maramures Universitar Baia Mare.
„Absolut nimic nu stiu, n-am vorbit cu presedintele de ceva timp”, a admis Ioan Tataran, cel care fost antrenorul echipei baimarene de liga a doua in ultimele etape, intelegerea acestuia cu Dan Hotico expirand, insa, la final de tur.
Ceva mai multe informatii despre subiect a avut Romulus Buia, antrenorul la serviciile caruia presedintele Dan Hotico a renuntat la finalul lunii octombrie 2012, atunci cand FCMU ocupa penultimul loc al seriei, avand adunate 5 puncte in opt etape.
„Nu se stie nimic sigur, inca. Au existat niste discutii intre conducerea clubului baimarean si reprezentanti ai Sibiului. Formula de conducere a echipei, in eventualitatea in care scenariul de mutare la Sibiu se va adeveri, ar fi cu mine antrenor principal, Dorin Toma si Ioan Luca (din Sibiu) – antrenori secunzi. Plecarea la Sibiu s-ar face intr-o noua formula, doar cu jucatorii tineri. Urmeaza sa ne reunim in Baia Mare in 21 ianuarie si pana atunci se vor sti mai multe. Primul obiectiv este salvare de la retrogradare, apoi vom mai vedea ce se va intampla”, a declarat pentru eMaramures Romulus Buia, cel cu care in postura de antrenor principal a si jucat FCMU pana in a opta etapa inclusiv.
In acest moment, FCMU este pe ultimul loc in Liga a doua, avand 10 puncte obtinute in doua victorii si patru egaluri.
Sibiu nu este primul oras in care FCMU ar juca „in pribegie” in acest sezon competitional. Dupa ce a scos la vanzare echipa de liga a doua la mica publicitate, in vara lui 2012, in 21 august dimineata fotbalistii lui Buia si Dorobantu au mers la Zlatna. Acolo unde au plecat macar pentru un sezon, dar au jucat doar pana in 8 septembrie cand – dupa prima partida disputata pe stadionul „Minaur” din oras – FCMU s-a intors acasa. A doua partida considerata acasa din acest an competitional a fost disputata de baimareni la Bistrita, pe stadionul „Gloria”.
Vointa Sibiu s-a retras din Liga a doua la inceputul lunii noiembrie, din cauza problemelor financiare.
Sursa: Andrei Gherghel, Ramona-Ioana Pop