Vezi VIDEO
Situatie fara precedent la Spitalul de Psihiatrie Cavnic. Unitatea medicala a ramas fara apa curenta din data de 31 decembrie 2014.
Inconvenientul a aparut dupa ce conducta care alimenteaza Spitalul de Psihiatrie a inghetat din cauza temperaturilor foarte scazute.
In timp ce tevile sunt inghetate, autoritatile locale au gasit o solutie provizorie pentru a face fata situatiei. Spitalul a fost alimentat cu apa menajera iar apa pe care o consuma pacientii este procurata de la un distribuitor autorizat.
In noaptea de anul nou,Spitalul de Psihiatrie din Cavnic a ramas fara o picatura de apa la robinete. Disperate, autoritatile locale au incercat sa gaseasca solutii pentru a elimina disconfortul creat in randul pacientilor dar si a cadrelor medicale care sunt angajate la unitatea medicala.
“Am luat masuri pentru apa menajera, care este folosita pentru curatenie in spital, de a umple un bazin de avarie de 55.000 de litri, din apropierea spitalului. Pentru bolnavi s-a cumparat apa potabila, apa plata, de la o firma autorizata”, a declarat Alexandru Dragos, primarul orasului Cavnic.
Despre situatia inregistrata la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic au fost informati atat reprezentantii Institutiei Prefectului Maramures cat si cei de la Directia de Sanatate Publica Maramures.
“Spitalul este in continuare fara apa curenta, potabila, in intreg spitalul, dar nu in totalitate, pentru ca managerul spitalului a facut demersuri, a asigurat apa in momentul de fata. Azi, spitalul foloseste pentru activitatile gospodaresti apa menajera iar pentru consum si alte activitati care necesita apa potabila, deci pentru consumul pacientilor, pentru consumul personalului, pentru blocul alimentar a asigurat apa potabila, a cumparat apa plata si are apa potabila care a fost si adusa cu cisterna, spitalul avand o rezerva de apa de 12 ore. Periodic, aceasta rezerva se reintregeste”, a declarat Carmen Sima, director adjunct al Directiei de Sanatate Publica Maramures.
Autoritatile locale din Cavnic spera ca problema apei potabile de la Spitalul de Psihiatrie sa fie rezolvata in cel mai scurt timp. In momentul de fata, primaria si societatea Vital au facut o improvizatie, mai exact au montat o conducta provizorie cu lungimea de un kilometru si jumatate intre sursa de alimentare cu apa si spital.
“Probabil conducta e sparta mai in jos de mina Boldut unde a iesit si apa in strada. Acolo trebuie desfacuta, trebuie sapat, conducta trebuie rezolvata sau schimbata, probabil, si dupa aceea o sa fie apa”, a mai adaugat Alexandru Dragos, primarul localitatii Cavnic.
Actualizare:
Conform informatiilor furnizate de primarul Alexandru Dragos, conducta provizorie montata intre sursa de alimentare cu apa si spital a inghetat in noaptea de 8/9 ianuarie. In aceste conditii, se revine la aprovizionarea cu apa potabila de la furnizori si cu apa menajera din rezervor. „Trebuie sa asteptam sa se mai incalzeasca vremea, acum nu putem face nimic”, spune primarul Alexandru Dragos.
Actualizare 2: Alimentarea cu apa a spitalului a revenit la normal, din data de 12 ianuarie. Insa tot printr-o improvizatie. Primarul Alexandru Dragos spune ca a fost montata alta conducta, de polietilena, pe o distanta de 650 de metri, prin care este adusa apa potabila in institutia sanitara.
Angajatii de la Vital SA, care au montat conducta, au avertizat insa autoritatile locale ca trebuie ca apa sa curga tot timpul, pentru a se evita inghetarea ei si stoparea, din nou, a furnizarii apei catre spital.
Sursa: Simona Vasiac