Cateva mii de functionari publici din tara au anuntat ca vor intra in greva de avertisment de doua ore in cursul zilei de luni, 2 martie. Functionari publici, membri ai Sindicatului National al Functionarilor Publici, au recurs la aceasta forma de protest ca urmare a retragerii de la negocierile cu reprezentantii guvernului. Protestul se va desfasura intre orele 8.30-10.30, iar el va afecta activitatea in Directia Muncii, Directia Finantelor, AJOFM, Casa de Pensii, ITM, Garda de Mediu, OPC si DSP. Protestul nu va efecte si in Maramures, pentru ca dupa cum a spus liderul sindical Dumitru Borodi, cu exceptia Garzii Financiare Maramures, toate celelalte instituti publice fac parte din Sindicatul Sed-Lex.
Dumitru Borodi a explicat ca s-a creat o confuzie datorata faptului ca sindicatul SNFP, desprins din Sed-Lex, in unele judete a preluat membri de sindicat din institutiile enumerate. El nu a putut sa enumere toate sindicatele din institutiile publice care sunt afiliate la fililala maramureseana Sed Lex, precizand ca exceptie face doar Garda Financiara. „Stiu ca sunt in jur de 40 de membri ai Sindicatului National al Functionarilor Publici la nivel de judet, iar acestia sunt de la Garda Financiara„, a declarat Borodi.
Acesta a mai precizat ca membri Sed-Lex nu vor intrerupe lucrul pe parcursul zilei de luni, considerand ca negocierile cu guvernul trebuie continuate. Acesta a aratat insa ca anularea la mai multe sporuri ar putea determina numerosi functionari sa renunte la slujbe, pentru ca si asa acestea sunt destul de prost platite.
Potrivit informatiilor liderilor SNFP, aproape 23.000 de functionari publici din toata tara vor intra luni, 2 martie, in greva de avertisment, urmand ca in 9 martie sa fie declansata greva generala. Actiunea a fost determinata de ”decizia de diminuare a veniturilor angajatilor din adminsitratia publica, neseriozitatea si nepasarea de care a dat dovada Guvernul Romaniei in aceasta perioada”, dupa cum s-a anuntat intr-un comunicat de presa al sindicatului.
Printre revendicarile functionarilor se regasesc cereri de plata a orelor suplimentare efectuate din dispozitiile sefilor, plata sporurilor aferente conditiilor vatamatoare sau specifice, protectia juridica a functionarilor din institutiile de control (Garda Financiara, Inspectia Muncii, ANAF, Directia de Sanatate Publica, Garda de Mediu, Protectia Consumatorilor etc.), precum si demararea negocierilor privind incheierea contractului colectiv de munca in administratia publica.
Guvernul a propus reducerea cheltuielilor bugetare in acest an prin neacordarea salariului de merit, eliminarea premiilor pentru toate categoriile de personal, neplata orelor suplimentare si eliminarea a 18 sporuri si indemnizatii.
Sursa: Meda Muntean