Vezi VIDEO
Primul caz de gripa porcina din Maramures a fost diagnosticat la un barbat din Viseu de Jos, in prezent acesta fiind internat la Clinica de Boli Infectioase Cluj – Napoca. Alaturi de el, in spital au mai fost internati sotia si cei doi copii ai maramureseanului. De asemenea, tatal barbatului se afla sub supraveghere medicala, el fiind identificat ca al patrulea contact al barbatului.
Bolnavul este in varsta de 35 de ani, iar diagnosticul de gripa AH1N1 a fost confirmat in cursul zilei de sambata, 31 octombrie, de Institutul National Cantacuzino Bucuresti. Acesta se pare ca a contactat virusul in Spania, de unde s-a intors recent.
Reprezentantii Directiei de Sanatate Publica Maramures au precizat ca „investigatia epidemiologica a identificat patru contacti: sotia, doi copii si tatal bolnavului„, toti fiind sub observatie, primii trei in clinica clujeana si cel din urma, la domiciliu.
Directorul coordonator al DSP Maramures, Vasile Bodnar, a recomandat populatiei sa isi ia masuri de potectie. Maramuresenii au fost sfatuiti sa isi spele mainile regulat, sa foloseasca batiste de fiecare data cand stranuta si sa evite pe cat posibil aglomerarile umane. De asemenea, s-a recomandat sa se evite automedicatia, iar in caz de siptome de gripa sa se apeleze la un medic de familie
Efectuarea zilnica a triajului epidemiologic la intrarea in colectivitatile de copii si neprimirea in colectivitate a celor care prezinta febra, tuse, stranut, etc, precum si efectuarea triajului epidemiologic la personalul medical din unitatile sanitare sunt cateva dintre masurile luate de DSP.
ACTUALIZARE 1: Maramureseanul din Viseu de Jos, diagnosticat cu gripa porcina, se numeste Stefan Turc. Acesta a lucrat in Spania mai bine de cinci ani, insa a ramas somer si a fost nevoit sa se intoarca in Romania. Potrivit primarului din Viseu de Jos, Vasile Maris, barbatul a inceput sa se simta rau dupa patru zile de la revenirea in tara.
Stefan Turc este tatal a doi copii, un baiat in varsta de 7 ani si o fetita de 3 ani. Baietelul este in clasa intai, astfel ca exista risc de infectie si in scoala unde invata acesta. Conform edilului Vasile Maris, s-a dispus dezinfectarea salii de clasa din unitatea de invatamant, iar copiii sunt sub supraveghere.
ACTUALIZARE 2: Responsabilii Directiei de Sanatate Publica Maramures au precizat ca starea maramureseanului infectat cu virusul AH1N1 este buna. ,,Intr-adevar a fost confirmat primul caz de gripa la un barbat din Maramures care a revenit din Spania. In prezent pacientul este internat sub tratament la Clinica de boli infectioase impreuna cu sotia si cei doi copii, iar al patrulea contact va fi izolat azi la Viseu. Pacientul are o stare buna si se indreapta spre convalescenta, insa protocolul prevede tratamentul antigripal obligatoriu”, a declarat Carmen Sima, director adjunct Autoritatea de Sanatate Publica Maramures.
ACTUALIZARE 3: La granita Romaniei cu Ucraina, in Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmatiei, au fost luate masuri de securitate exceptionale. Conform informatiilor furnizate de agentul Iulia Stan, purtator de cuvant al Politiei de Frontiera Maramures, toate persoanele care intra in Romania sunt atent verificate medical de specialisti.
“Persoanele sunt verificate medical si sunt puse sa completeze o declaratie tipizata in care se cere precizari privind starea de sanatate. Toti politistii de frontiera si intreg personalul care intra in contact cu persoanele care sosesc in tara poarta manusi chirurgicale si masti de protectie”, a precizat ag. Stan. Zilnic, punctul de frontiera este dezinfectat si igienizat cu substante specifice. “Toate informatiile se centralizeaza si sunt prelucrate de un grup de lucru instituit la nivelul punctului de trecere si sunt transmise la centru”, a conchis ag. Iulia Stan.
Sursa: Vasile Dale, Simona Baran