Vezi VIDEO – reportaj – TIR rasturnat in Pasul Gutai (marti, ora 12.00)
Vezi VIDEO – reportaj in Baia Mare (marti dimineata, ora 8.00)
Vezi VIDEO – reportaj din Pasul Gutai (marti dimineata, ora 1.00)
Ninsorile abundente din cursul noptii de luni spre marti (16 spre 17 februarie) au creat mari probleme in trafic, iar la aceasta ora toate drumurile din Maramures sunt acoperite de zapada, stratul fiind in medie intre 2-3 centimetri. Drumarii pur si simplu si-au recunoscut neputinta, precizand ca nu au reusit sa curete carosabilul pentru ca ninge in continuu si nu au cum sa dea de asfalt. Cele mai mari probleme s-au semnalat in Baia Mare, unde in doar cateva ore au cazut 20-25 de centimetri de zapada, iar orasul a fost ingropat sub omat.

Probleme au fost si pe DN 18, in Pasul Gutai, unde, de asemenea, a nins destul de mult, astfel incat s-a asternut un strat nou de zapada in décor de aproape o jumatate de metru. Mai putin abundente au fost ninsorile semnalate in partea de norda judetului, astfel incat dimineata la Petrova si in zona Borsa-Viseu drumul este negru, insa doar pe portiuni. Mircea Pop, seful sectiei Maramures de la Drumuri Nationale, a declarat ca nu s-au semnalat blocaje in trafic in Pasul Gutai, dar ca a fost nevoie de tractarea mai multor TIR-uri care nu au mai putut urca spre varf din cauza ca nu erau echipate pentru iarna. ”E aceeasi problema cu lipsa echipamentului adecvat la conditiile de drum”, a spus el.

ACTUALIZARE: Politia Rutiera Maramures a decis azi, 17 februarie, la orele diminetii sa interzica accesul pe DN 18, in Pasul Gutai, pentru vehiculele cu greutatea de peste 12 tone. De asemenea, de ambele parti ale versantului s-au instituit filtre rutiere, la Baia Sprie si Desesti, pentru a opri accesul masinilor neechipate si a preveni blocajele in trafic. In zona a nins neintrerupt de la miezul noptii, iar pentru prima data in acest sezon a fost nevoie de punerea in functiune a frezei.
Seful Politiei Rutiere Maramures, Dorin Gherman, a declarat nu doar TIR-urile au interdictie de urcare spre Hanul Pintea din Pasul Gutai, ci si masinile mici care nu sunt echipate pentru iarna si care ar putea ramane inzapezite, blocand circulatia. El a spus ca interzicerea accesului auto pe DN 18, in pasul Gutai, se va mentine atat timp cat va ninge. ”Vom vedea cum va evolua situatia. Nu au fost probleme deosebite si nici nu am avut accidente de circulatie pana la ora 10.30”, a spus Dorin Gherman.

Totusi, doua incidente s-au semnalat in Pasul Gutai, unde un TIR a derapat si s-a rasturnat in sant, fara sa existe raniti sau avarii importante. In sant a ajuns si un utilaj de deszapezire de la Drumuri Nationale, care a iesit in decor in timp ce actiona cu freza. Soferul a spus ca a simtit cum aluneca intr-o parte si nu a mai putut face nimic. ”M-a tras spre marginea drumului si am ajuns in sant. Mi-am anuntat colegii sa vina sa ma scoata”, a spus soferul. Traficul rutier nu a fost afectat in urma acestor incidente.
Citeste si:
Sursa: Meda Muntean