Vezi VIDEO
Paraul Craica a iesit, azi dimineata – 11 noiembrie, din matca si a inundat doua strazi, pe o portiune de circa 300 de metri, precum si 20 de colibe din cartierul baimarean Vasile Alecsandri. Pe bulevardul Unirii din Baia Mare, in intersectia cu strada Granicerilor, traficul rutier s-a desfasurat greoi pana la interventia pompierilor. soferii care au traversat zona au spus ca dupa fiecare ploaie mai abundenta au loc inmundatii ai au dat vina pe cei care locuiesc in colibele de la marginea orasului, spunand ca acestia arunca diverse deseuri menajere in albie, obturand scurgerea.
Cateva ore de ploaie torentiala au fost suficiente pentru ca paraul sa iasa din matca. Zeci de soferi care s-au aventurat in zona au ramas cu masinile intre ape, pentru ca intersectia Unirii cu Granicerilor s-a transformat intr-un lac. ”E foarte rau, dar nu avem ce sa facem. Asa e la noi. Tot timpul se intampla asta, iar de vina sunt doar rromii care locuiesc pe Craica si care arunca toate gunoaiele in albie”, a spus un sofer. Un altul a facut cale intoarsa in momentul in care a vazut cum arata locul.
Purtatorul de cuvant al ISU Maramures, Oana Alexa Gonczi, a declarat ca in zona a intervenit un echipaj de pompieri, care a actionat cu o motopompa si in mai putin de o ora s-a evacuat apa de pe carosabil, astfel incat circulatia rutiera a revenit la normal. Ea a mai declarat ca pompierii au decolmatat albia paraului de resturile menajere, iar apa s-a retras. ”Au fost cativa soferi care au ramas cu masinile blocate, dupa ce apa le-a patruns la motor. Echipajul nostru i-a ajutat pe soferi sa iasa”, a spus purtatorul de cuvant al ISU Maramures.
Circa 20 de colibe din placaje si carton de pe marginea paraului au fost inundate, iar la fata locului au venit si doi reprezentanti ai Comitetului pentru Situatii de Urgenta Baia Mare, care au intocmit un raport si vor evalua pagubele in urmatoarele zile. Locuitorii de pe Craica nu sunt la prima experienta de acest fel, pentru ca si in alte randuri s-au trezit cu apa in casa. ”Uitati ce mare ii ca a ajuns si pana la pat. M-am simtit ca is ud si m-am speriat„, a spus unul dintre cei care stau pe malul paraului Craica.
Avand in vedere precipitatiile prognozate pentru urmatoarele 24 de ore, Serviciul Politiei Rutiere a anuntat ca traficul rutier va fi afectat. Agentii de circulatie au facut si cateva recomandari soferilor, spunandu-le sa nu circule cu viteza mare, mai ales ca in asemenea conditii aderenta pneurilor la suprafata de rulare este scazuta si foarte usor se poate derapa. Politistii au avut un sfat si pentru pietoni, carora li s-a spus sa se asigure si sa se angajeze in traversare numai dupa ce sunt siguri ca soferii le-au observat intentia.
Sursa: Simona Baran