Azi, 31 ianuarie, orele 12.40, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Suciu de Sus au intervenit la un scandal în familie produs în Ponorâta.
La fața locului polițiștii au identificat apelanta, o tânără de 23 de ani și pe concubinul acesteia un tânăr de 21 de ani.
Polițiștii au aplanat scandalul, iar în momentul în care aceștia au vrut sa plece de la locul evenimentului, tânărul a adresat amenințări polițiștilor, moment în care aceștia au coborât din autospecială pentru a-l conduce la sediul poliției.
În acele momente alte trei persoane cu vârste cuprinse între 24 și 50 de ani, au lovit autospeciala de poliție cu bâte și pietre, după care au fugit.
În sprijinul polițiștilor s-au deplasat la fața locului luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale și jandarmi pentru aplanarea situației.
La sediul Poliției orașului Târgu Lăpuș au fost conduse 11 persoane pentru audieri.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ultraj.