Vezi VIDEO – miting la Prefectura
Vezi VIDEO – acuzatiile liderilor de sindicat
Vezi VIDEO – colacul pentru paosul Guvernului
Peste 300 de maramureseni s-au strans astazi, 3 iunie, in jurul orei 11.00, in fata Prefecturii Maramures, la un miting la care si-au anuntat prezenta aproape toate sindicatele din Maramures. Membri ai CNSLR Fratia, Sanitas, BNS, Meridian, SLIMM, ai sindicatului Cuprom, pensionari si angajati din Penitenciarul Baia Mare, ai Electrica sau ai Casei de Pensii au scandat lozinci antiguvern dupa ce executivul a decis sa taie din pensiile si salariile oamenilor.
”Jos guvernul!”, “Jos Basescu”, ”Demisia!” sau ”Hotii!” s-au auzit in fata Palatului Administrativ din Baia Mare, timp de aproape doua ore, astazi, 3 iunie, acolo unde sute de oameni au protestat impotriva masurilor de austeritate impuse de administratia Boc. Inarmati cu fluiere si pancarte, sindicalistii spun ca s-au saturat sa fie bataia de joc a guvernantilor.
“ De ce ne taie pensiile? Jos Guvernul. Toate cheltuielile au crescut, se ating de pensionari, sa vina altii. Mai aveti o singura sansa: sa retrageti masurile de austeritate”, a scandat unul dintre sindicalistii prezenti la miting.
Pe de alta parte liderii de sindicat considera ca numarul protestatarilor ar fi fost si mai mare, daca nu ar fi existat amenintari asupra salariatilor sa renunte la astfel de actiuni.
“Stiu ca se fac presiuni sa nu fiti aici, eram mai multi daca nu ne era frica. In ’89 s-a inceput in Timisoara o miscare pentru a avea libertate, iar timp de 20 de ani ne-a fost confiscata tara. 20 de ani au furat, isi propun sa fure in continuare. Trebuie sa le fie rusine pentru ca sacrifica pensionarii si bugetarii”, a precizat liderul SLIMM, Liviu Marian Pop.
Una dintre protestatare a adus un colac din faina, ”’ca sa ridicam paosul pentru guvernul care ne-a fraierit”. Ana Tamasan s-a aratat revoltata ca autoritatile n-au binevoit sa-si faca aparitia in fata grevistilor in timp ce ei au stat in ploaie, protestand pentru a nu le scadea lefurile si pensiile.
“Noi stam in ploaie, si ei stau ascunsi de noi. Ei stau si rad cate 100 de milioane, dar noi nu avem nici 500 de lei, acolo stau si pandesc, dar sa nu uite ca romanii nu sunt fraieri”, a punctat Ana Tamasan.
Pe langa lozincile scandate sau indemnul la unitate, liderii de sindicat au recurs chiar si la recitarea de versuri. Liderul Sindicatului “Pentru voi” din cadrul Serviciului Judetean de Paza Maramures, Gheorghe Perian, a recitat versuri din Scrisoarea a III-a a lui Mihai Eminescu: “Cum nu vii tu Tepes Doamne ca punand mana pe ei, sa-i imparti in doua cete, in smintiti si in misei. Si in doua temniti large cu de-a sila sa-i aduni, sa dai foc la puscarie si la casa de nebuni”.
In jurul orei 12.00, liderii sindicalistilor au intrat in cabinetul subprefectului Gyongyike Bondi, reprezentantul guvernului in teritoriu. Acestia i-au facut cunoscute nemultumirile oamenilor si i-au dat ”colacul pentru paosul executivului”.
“Din partea salariatilor bugetari va ofer acest colac. Una din membrele Sanitas care are salariul minim pe economie s-a gandit ca din putinul ei, din saracia ei, sa trimita colacul Guvernului Boc pentru o ultima impartasanie a acestui guvern, care speram ca de maine sa ne lase sa traim. Altfel, vom inchide toate spitalele”, a precizat liderul Sanitas Maramures, Mircea Ciocan, care a recomandat ca acel colac sa fie trimis prin curierat rapid catre Guvern.
Subprefectul Gyongyike Bondi a dat asigurari ca va transmite memoriul si mesajele sindicalistilor la Guvernul Romaniei si Ministerul Administratiei si Internelor.
Liderii de sindicat au mai precizat ca nu se vor opri aici cu protestele si ameninta ca vor organiza actiuni similare si in urmatoarele zile, daca vor fi mentinute masurile de austeritate. De asemenea, in ziua votarii motiunii de cenzura, sindicalistii spun ca vor face un lant uman in jurul Parlamentului Romaniei.
Sursa: Camelia Tocaci