Biroul de presa al Guvernului a transmis un comunicat de presa, la aproximativ o ora de la demisia ministrului Monica Iacob Ridzi, in care a comunicat ca a nominalizat deja o persoana pe locul lasat vacant de aceasta. ”Primul-ministru Emil Boc a acceptat astazi, 14 iulie, demisia ministrului Tineretului si Sportului, doamna Monica Iacob Ridzi. Seful Executivului a inaintat presedintelui Romaniei, Traian Basescu, o noua nominalizare pentru aceasta functie, in persoana doamnei senator Sorina Luminita Placinta”, s-a mentionat in comunicat.
La ora 19.30, Sorina Luminita Placinta a depus juramantul la Cotroceni, preluand portofoliul vacant din guvern si devenind ministru. Ceremonia prin care a fost remaniat Cabinetul Boc a fost dominata insa de discursul presedintelui Traian Basescu, care a acuzat „cardasia dintre oamenii politici si presa”.
Presedintele Traian Basescu a semnat deja actul prin care s-a confirmat vacantarea postului de ministru al Tineretului si Sportului, astfel incat se preconizeaza o inlocuire rapida a lui Ridzi. Succesoarea acesteia a fost aleasa in judetul Vrancea, iar pana acum a fost membru al Comisiei de agricultura din Senat.
Sorina-Luminita Placinta s-a nascut la 6 februarie 1965. A fost aleasa senator intr-un colegiu din Vrancea, pe listele PD-L, in cadrul scrutinului de anul trecut; vicepresedinte al Comisiei pentru agricultura, silvicultura si dezvoltare rurala din Senat.
A absolvit, in 1989, Facultatea de Tehnologie si Chimie Textila Iasi si a urmat cursurile Facultatii „Dunarea de Jos”, Sectia drept civil, in perioada 2002-2004. A fost inginer la Filatura de lana pieptanata Focsani (1989-1993) si asistent manager la SC ARUSCO IMPEX SRL din Bucuresti (1993-1994).
Sorina-Luminita Placinta a fost actionar administrator la SC SORSTE SA (1994-2008) si la PCA SC MILCOFIL SA (1997-2008), iar in 2005-2008 a fost administrator, director general la SC ARTIFEX SRL.
CITESTE SI:
Sursa: M.M.