Vezi VIDEO
Un conflict anterior si alcoolul consumat in exces a facut ca un barbat din Sacalaseni sa isi injunghie mortal fratele. Nenorocirea s-a produs ieri, 22 aprilie, in jurul orei 17.00, atunci cand Petru Onoriu Radu a pus mana pe un cutit si i l-a infipt adanc in trupul fratelui sau. Potrivit primelor cercetari, intre cei doi frati existau dese scandaluri, dar bautura prea multa a facut sa se ajunga la o tragedie.
”Omorul a avut loc la o locuinta din Sacalaseni, unde pe baza unor divergente anterioare si a consumului de alcool, Petru Onoriu Radu, in varsta de 28 de ani, i-a aplicat o lovitura de cutit sub umarul drept fratelui sau, in varsta de 35 ani, provacandu-i decesul”, a declarat Gabriela Liahovici, purtatorul de cuvant al IPJ Maramures.
Procurorii au dispus retinerea pentru 24 de ore si inceperea urmaririi penale impotriva lui Onoriu Radu, sub aspectul savarsirii de omor.
Potrivit vecinilor, intre cei doi frati au mai existat conflicte, barbatul de 28 ani fiind cunoscut pentru faptul ca devenea agresiv atunci cand consuma alcool. Din aceasta cauza a si fost internat o perioada la sectia de psihiatrie a Spitalului din Sighetu Marmatiei.
„Asa s-a auzit prin sat ca au mai avut probleme, ca s-au mai batut. Asta mic a fost pe la Sighet pentru ca s-a tot batut cu fratele lui si i-a dat cu sticla in cap”, a spus Leontina Cozac, o localnica din Sacalaseni.
Un alt localnic a povestit ca sambata a fost ultima data cand l-a vazut pe barbatul care a sfarsit injunghiat, atunci cand a fost la el si l-a ajutat la sapa. „Asta era cel mai bun care a murit, celalalt era mai recalcitrant. Aveau altercatii mereu, le placea sa bea… La bautura ce nu face omul”, a declarat Ioan Vaida.
„Erau la domiciliu, intre ei a avut loc o altercatie, iar autorul l-a lovit cu un cutit in zona umarului drept, i-a sectionat un pachet vascular mare, fapt care a dus la o hemoragie masiva si deces”, a explicat Ioan Petran, purtatorul de cuvant al Parchetului de pe langa Tribunalul Maramures.
Autorul crimei a fost internat la Spitalul Municipal din Sighetu Marmatiei pentru a i se efectua o expertiza psihiatrica. In functie de rezultatele acesteia, barbatul in varsta de 28 ani va fi ori internat intr-o unitate medicala specializata pana la insanatosire sau va fi judecat pentru omor, daca se va dovedi ca a avut discernamant.
Sursa: Andrei Gherghel