Una dintre cele mai apreciate publicații din România, Recorder, a publicat un nou documentar. De această dată, subiectul lor are în vedere pe un arhidiacon de la Seminarul Teologic Ortodox din Baia Mare, care și-a manipulat emoțional elevele minore, trecând din postura de diriginte în cea de prieten apropiat, care își permite să le dea mesaje cu tentă sexuală, să le toarne alcool pe gât și să se pozeze cu ele în pat.
Recorder a intrat în posesia unor astfel de mesaje, dar și în posesia unor fotografii și imagini video dintr-o excursie în care profesorul Daniel Farcaș a plecat singur cu elevele de 15 ani din clasa la care era diriginte.
Cu mult înainte de a ajunge în posesia celor de la Recorder, imaginile și mesajele ar fi ajuns la conducerea Seminarului, dar și la Episcopul Iustin al Maramureșului și Sătmarului, membru în Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În fața acestor înalte fețe bisericești s-au prezentat și două eleve care au reclamat comportamentul arhidiaconului profesor.
Materialul poate fi parcurs în întregime pe următorul link:
„Toate sunteți ale mele!”. Arhidiaconul și elevele de la Seminar
Comunicatul de presă al Episcopiei Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului
Referitor la cazul profesorului Farcaș Daniel de la Seminarul Teologic din Baia Mare care face subiectul unei anchete Recorder.ro, Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului face următoarele precizări:
Primele măsuri disciplinare și canonice aplicate în cazul semnalat, au fost luate de îndată ce s-au primit sesizările de abateri grave de la disciplina și conduita cadrului didactic în relație cu elevii;
Ierarhul locului a aplicat pedeapsa demiterii din cler și coborârea lui la statutul de teolog prin sancțiunea acordată în data de 14.06.2022;
Conducerea școlii teologice a luat măsura (cam blândă) de a-i lua calitatea de diriginte și orele de Morală, continuând să predea Vechiul și Noul Testament;
Episcopul locului a cerut conducerii școlii să demareze procedura de transfer a profesorului Farcaș Daniel la o altă școală, cu aprobarea Inspectoratului Școlar Județean;
Din păcate, conducerea Seminarului nu a rezolvat problema cu celeritate și responsabilitate așa cum a recomandat Episcopia;
Drept urmare, începând cu data de 15.03.2023, Episcopia Maramureșului și Sătmarului, prin Decizia semnată de Episcopul Iustin, a retras binecuvântarea profesorului Farcaș Daniel de a mai fi cadru didactic la Seminarul Teologic Liceal „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare;
Decizia a fost comunicată conducerii Seminarului și Inspectoratului Școlar Județean Maramureș;
Urmare a retragerii binecuvântării, din cauza gravelor abateri morale, disciplinare, de conduită didactică și educațională, domnul Daniel Farcaș încetează relațiile contractuale cu instituția teologică de învățământ.
Concluzii
Considerăm că această comunicare oficială este luată cam târziu. Parcă toate au fost pregătite în așa fel încât să treacă timpul și să uite prostimea. Să nu uităm care e motivul pentru care profesorul Farcaș nu mai slujește. Conform documentelor oficiale obținute de Recorder.ro, motivul pentru care a fost retras de la slujire are în vedere un divorț, nici de cum faptul că a fost implicat în acest scandal.
Cunoscătorii știu faptul că directorul Seminarului Ortodox se supune Episcopului Ortodox și cu siguranță publicarea acestui documentar va face valuri și mai mari.
RUSINE! Merita sa fie dat afara, dar nu se va intampla asta, ei se apara unii pe altii, ca lucrurile grave sa nu para atat de grave. Poate Farcas stie prea multe despre mai marii ortodocsi ai Maramuresului, si va fi mutat pe un alt post, exact cum se intampla si in politica.