Vezi VIDEO
Circa 100 de fosti salariati ai combinatului Cuprom din Baia Mare au protestat astazi, 9 septembrie, la Prefectura Maramures impotriva conducerii societatii care i-a disponibilizat, dar nu le-a acordat si toate platile compensatorii promise inainte de a le desface contractele de munca. Protestatarii s-au adunat sub geamurile reprezentantilor Guvernului in teritoriu si l-au huiduit cu putere pe liderul PSD, Mircea Geoana, pe care il fac responsabil pentru situatia in care au ajuns.
Ei au reclamat ca in spatele administratorilor combinatului metalurgic sta chiar liderul social-democrat, in opinia lor o proba fiind si faptul ca Ionut Costea – cumnatul lui Mircea Geoana – ar fi detinut pana anul trecut actiuni la Cuprom. Datoriile societatii catre cei 280 de disponibilizati se ridica la 500.000 de euro.
„Vrem sa muncim, nu vrem sa cersim”, „Demnitate, nu sclavie”
Prefectura Maramures a rasunat astazi, pret de jumatate de ora, de strigatele de protest ale fostilor angajati ai combinatului Cuprom. Inarmati cu pancarde, oamenii si-au exprimat nemultumirea fata de conducerea societatii, care nu si-a respectat promisiunile facute inainte de a le desface contractele de munca.
Liderul de sindicat al societatii Ioan Coza a declarat ca „firma mai trebuie sa dea 500.000 de euro, bani care li se cuvin celor 280 de oameni disponibilizati la inceputul anului. El a mai spus fiecare dintre muncitori, cu exceptia a 27 de oameni dati afara in luna noiembrie, mai are de primit 7.500 de lei. ”Suntem disperati ca incepe scoala si noi nu avem nici un ban sa le cumparam copiilor rechizite si ghiozdane, asa cum face orice parinte. Asta dupa ce ne-am mancat sanatatea in combinatul asta.”
Cumnatul lui Mircea Geoana – „vinovat de datoriile de la Cuprom”
Cei peste 100 de protestatari au huiduit conducerea societatii, dar si pe liderul PSD Mircea Geoana, cel care este indicat de muncitori ca vinovat de situatie pentru faptul ca ar sta in spatele intregii afaceri.
Sindicalistii au ajuns la aceasta concluzie dupa ce au aflat ca pana anul trecut, cumnatul lui Mircea Geoana, Ionut Costea, ar fi detinut actiuni la Cuprom. Mai mult, fostii angajati ai combinatului cred ca este doar rea vointa din partea angajatorului. „Nu vrea sa ne dea banii, nu ca nu ii are. De cand a intrat combinatul in insolventa ne puteau da ordonantele de 5 ori pana acum, avem informatii ca se scot zilnic bani din uzina si ca profitul pe tara ar fi de milioane de euro”, a declarat Vasile Moldovan, unul dintre disponibilizati.
Subprefectul Alexandru Cozma, acuzat de indiferenta
Sindicalistii nu l-au iertat nici pe subprefect, acuzandu-l de lipsa de interes. „Eu cred ca dumneavoastra ca factor politic, ca reprezentant al Guvernului in teritoriu ar trebui sa faceti ceva, dar cred ca nu s-a facut nimic, pentru ca nu va intereseaza. Este nedrept. Implicati-va si dumneavoastra. Am ajuns sa fim cei mai prosti din uzina aia. Am plecat ultimii si am fost cei mai vitregiti”, a declarat Dariu Remes, unul dintre protestatarii care s-a intalnit cu subprefectul Alexandru Cosma.
Ultimul avertisment inainte de greva foamei
Stefan Petricean, reprezentant al confederatiei Meridian, i-a prezentat subprefectului lista revendicarilor, insa nu inainte de a-l preveni ca este ultimul avertisment inainte de greva foamei.
„Cerem intrunirea de urgenta a Comisiei de Dialog Social la care sa participe membrii Consiliului de Administratie a Societatii, administratorul judiciar, judecatorul sindic pentru si in care sa se discute plata transelor salariilor compensatorii; eliberarea pentru toti angajatii a adeverintelor privind sporurile si incadrarea in locurile de munca necesare pentru intocmirea dosarelor de pensionare si recalcularea pensiilor, precum si a certificatelor de calificare.”
Subprefectul a promis sa scrie adrese ministrilor
Alexandru Cosma a declarat ca va instiinta actionarii societatii, administratorul judiciar si judecatorul sindic despre situatia creata si le va solicita prezenta la intalnirea Comisiei de Dialog de Social. De asemenea, el a spus ca va transmite adrese cu privire la situatia creata si doleantele sindicalistilor la premierul Emil Boc, ministerul Administratiei si Internelor, la cel al Economiei si la cel al Muncii.
Sindicalistii asteapta reactia la protest. Insa daca nu isi vor vedea banii in curand, nu vor face doar greva foamei, ci vor bloca si arterele din oras, promit ei.
CITESTE SI:
Sursa: Dana Lazar