Revenim cu informații noi despre accidentul produs în după amiaza zilei de vineri, 25 iunie 2021, la o trecere la nivel cu calea ferată dintre stațiile CF Bușag și Cicârlău.
Conform informațiilor obținute pe surse de la anchetatori, tânărul șofer în vârstă de 20 ani din Ilba, cu toate că a văzut trenul ar fi intrat intenționat cu mașina în gabaritul liniei ferate cu intenția de a-și lua viața. Cel puțin aceste aspecte le-ar fi declarat conducătorul auto salvatorilor care au sosit în câteva minute la fața locului. Acesta ar mai fi spus că ar vrut să moară din cauza unei depresii datorate faptului că și-ar fi pierdut toți banii la păcănele.
Din fericire, cu toate că trenul l-a lovit în plin și a târât mașina zeci de metri, șoferul a scăpat teafăr cu leziuni care nu îi pun viața în pericol. Autoturismul în schimb a fost distrus în totalitate. Din cauza producerii accidentului, două trenuri au avut întârzieri de 63 respectiv 161 de minute.
Sursa: baiamare24.ro